Negocierile pentru pacea din Gaza, din nou în impas

Negocierile pentru pacea din Gaza, din nou în impas
📅 2025-01-02

În prezent, se pare că nu mai este niciun grup de lucru israelian în Qatar sau în Egipt, unde au avut loc aceste discuţii, şi nici nu există planuri spre a fi trimis în curând, a transmis un oficial israelian.

În urmă cu o săptămână, o echipă de negociatori israelieni a mers în Qatar, unde a stat câteva zile înainte de a se întoarce în Israel, iar la vremea respectivă semnalele venite dinspre Tel Aviv indicau că discuţiile progresau.

Se pare că s-ar fi ajuns în acest impas deoarece Hamas refuză să dea Israelului o listă cu numele persoanelor care încă trăiesc şi se află în captivitatea grupării din Gaza. Hamas spune că nu poate oferi această listă şi că ar fi propus Israelului un acord de încetare a focului de şapte zile, care ar permite şi stabilirea listei cu numele ostaticilor, care ar putea fi prezentată în contextul unei posibile înţelegeri. În timpul acestui acord de încetare a focului, nu ar fi eliberaţi ostatici, dar trupelor israeliene li s-ar permite să rămână în Gaza.

În ciuda acestor discuţii, însă, ministrul israelian al apărării, Katz, a ameninţat Hamas, miercuri, că va lovi infrastructura grupării cum „nu a mai făcut-o până acum”, dacă gruparea nu eliberează ostaticii şi continuă să atace comunităţile israeliene.

În noaptea dintre ani, Hamas a lansat două rachete spre Netivot, însă nu au fost provocate pagube materiale sau victime.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Rolex majorează preţurile ceasurilor cu până la 8%, după ce valoarea aurului a explodat în 2024

Rolex, cel mai mare producător elveţian de ceasuri de lux, a crescut preţurile pentru unele dintre cele mai populare modele ale sale, după ce valoarea aurului a explodat în 2024, scrie Ziarul Financiar, care citează Bloomberg.

Republica Moldova schimbă moneda de referinţă de la dolar la euro. Maia Sandu: „Un simbol al integrării noastre economice în Uniunea Europeană”

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat decizia Băncii Naţionale a Moldovei de a adopta euro ca monedă de referinţă pentru stabilirea cursului oficial al leului moldovenesc, începând cu data de 2 ianuarie 2025.

Un câine care traversa o pârtie de schi a fost lovit de un schior

Cursă ilegală de tip off-road, întreruptă de jandarmii montani la Cavnic

Liderul opoziţiei conservatoare din Germania susţine discuţii pentru un acord de liber schimb între UE şi SUA lui Donald Trump

Liderul Uniunii Creştin-Democrate (CDU), Friedrich Merz, care e favorit să devină următorul cancelar al Germaniei, a declarat că UE ar trebui să facă o nouă încercare de a încheia un acord de liber schimb cu SUA după ce Donald Trump va deveni preşedinte.

Săcele: Două case de lemn ard generalizat

Apetit pentru mobilitate: Consumul de benzină şi motorină, în creştere în 2024

În primele nouă luni din 2024, consumul de carburanţi a crescut cu 5%, astfel că, dacă s-a menţinut ritmul pe tot anul, consumul ar putea avea un plus de aproape 25% faţă de 2019, ultimul an de dinaintea pandemiei, arată Ziarul Financiar.

Probleme mari la Wizz Air: 40 de avioane vor fi imobilizate la sol până în 2026 din cauza unor probleme cu motoarele

Serbia cumpără sistemul lansator de rachete PULS şi dronele Hermes 900

Serbia a finalizat un acord de 355 de milioane de dolari cu firma israeliană Elbit Systems pentru sistemul lansator de rachete PULS (Precise and Universal Launching Systems) şi pentru dronele 900 Hermes MALE, notează Monitorul Apărării.

Statele Unite construiesc o bază militară nouă în nord-estul Siriei

Forţele americane au adus în nord-estul Siriei un convoi de 50 de camioane de ciment, sugerând că se pregătesc de construirea unei noi baze militare, scrie Syrian Observatory for Human Rights.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.