Haos în Mexic: un preot a fost asasinat, 19 membri ai unui cartel au fost împuşcaţi

Haos în Mexic: un preot a fost asasinat, 19 membri ai unui cartel au fost împuşcaţi
📅 2024-10-23

Un schimb de focuri care avut loc lângă capitala statului mexican Sinaloa s-a soldat cu moartea a 19 membri ai unei bande. Autorităţile au anunţat că aproximativ 30 de bărbaţi înarmaţi i-au atacat pe militarii aflaţi lângă oraşul Culiacan.

Militarii şi agenţii federali au ripostat Ulterior, un lider local al cartelului din Sinaloa a fost arestat, a anunţat marţi, Ministerul Apărării din Mexic, potrivit Reuters. În timpul operaţiunii, au fost confiscate şapte vehicule şi aproape 30 de arme de foc, inclusiv mitraliere, muniţie, dar şi veste şi căşti de tip militar.

Violenţa a ajuns la un nivel periculos în statul de pe coasta de vest a Pacificului după arestarea lui Ismael „El Mayo" Zambada, liderul fondator al organizaţiei din Sinaloa. La sfârşitul lunii iulie, acesta a fost transportat cu avionul pe o pistă de aterizare din SUA, lângă oraşul El Paso, Texas, şi a fost luat imediat în custodie de oficialii americani. Zambada, care are peste 70 de ani, a susţinut că un membru al Los Chapitos, o altă facţiune a cartelului de la Sinaloa, l-a răpit şi l-a dus în SUA împotriva voinţei sale.

Într-un alt incident, un preot a fost împuşcat mortal în statul mexican Chiapas. Martorii spun că doi bărbaţi pe motocicletă s-au apropiat de biserică şi au deschis focul asupra preotului Marcelo Pérez. Acesta era un cunoscut militant pentru drepturile omului şi desfăşura o campanie împotriva consumului de droguri. Autorităţile l-au identificat şi arestat pe presupusul criminal, un traficant local de droguri.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Moment istoric: LeBron şi Bronny James, primul duo tată-fiu care joacă în NBA

LeBron James şi Bronny James au făcut istorie în NBA. Ei sunt prima pereche tată-fiu care joacă în aceeaşi echipă şi în acelaşi meci din NBA. Cei doi joacă pentru Los Angeles Lakers.

Războiul din Ucraina, ziua 973. Zelenski îndeamnă aliaţii să sporească presiunea asupra Coreei de Nord / Armata rusă ocupă încă un sat din regiunea Doneţk

Haos în Mexic: un preot a fost asasinat, 19 membri ai unui cartel au fost împuşcaţi

19 membri ai unui cartel din Sinaloa, Mexic, au fost împuşcaţi în timpul unui incident. Un lider al organizaţiei a fost arestat. Un membru de cartel din altă zonă a ţării a fost arestat fiind acuzat că a omorât un preot care milita împotriva consumului de droguri.

Ion Cristoiu: Jurnalistul caltaboş

Fenomen spectaculos pe malul Mării Negre: valurile au emis lumină

Un fenomen spectaculos s-a produs în noaptea de marţi spre miercuri la Marea Neagră. Valurile care au ajuns la ţărmul românesc au fost luminate. Specialiştii spun că fenomenul se numeşte bioluminiscenţă.

Regele Charles al Marii Britanii va primi titlul de înalt şef în Samoa

Alegeri SUA. Obama susţine că restaurantul fast-food la care a lucrat Trump era închis

Preşedintele Klaus Iohannis face o vizită în Muntenegru pentru consultări cu omologul Jakov Milatović

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va face miercuri o vizită oficială în Muntenegru, la invitaţia preşedintelui Jakov Milatović, a transmis marţi Administraţia Prezidenţială.

Ceaţă densă în mai multe judeţe ale ţării. A fost emis cod galben

Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că miercuri dimineaţă este ceaţă densă în mai multe zone ale României. Meteorologii au emis cod galben de ceaţă.

Hashem Safi al-Din, care urma să devină şeful Hezbollah, ucis într-un atac aerian al israelienilor

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.