Franţa şi Germania avertizează că Europa trebuie să îşi intensifice eforturile în domeniul apărării după victoria lui Trump

Franţa şi Germania avertizează că Europa trebuie să îşi intensifice eforturile în domeniul apărării după victoria lui Tr
📅 2024-11-06

„Având în vedere că perspectivele politice ale noului preşedinte american diferă de cele ale predecesorilor săi, trebuie să gestionăm această situaţie, să ne pregătim pentru ea şi să subliniem eforturile pe care le facem deja”, a declarat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, după întâlnirea cu omologul său francez Sébastien Lecornu, informează Politico.

Atenţia Washingtonului se va îndrepta probabil mai mult spre regiunea Indo-Pacific, unde China este văzută ca un rival strategic strategic, a spus Pistorius. „În acest fel, vor putea face mai puţin în Europa. Trebuie să umplem acest gol pentru a fi mai credibili în termeni de descurajare”, a adăugat el.

Comentariile sale au venit cu doar câteva ore înainte ca coaliţia germană să se destrame. Pistorius este membru al Partidului Social Democrat al cancelarului Olaf Scholz.

Cei doi miniştri s-au întâlnit miercuri seară la Paris, la cererea lui Pistorius, pentru a discuta despre consecinţele realegerii lui Trump. 

Emmanuel Macron a discutat miercuri cu preşedintele ales al SUA despre războiul din Ucraina şi despre conflictul din Orientul Mijlociu.

În timpul primului său mandat Trump a acuzat frecvent ţările europene că profită de puterea militară americană şi că nu alocă suficienţi bani pentru apărare, vizând în special Germania.

Trump a declarat chiar în timpul campaniei electorale că ar „încuraja” Rusia să atace orice ţară membră NATO care nu îşi îndeplineşte obligaţiile financiare faţă de Alianţa Nord-Atlantică.

Ambii miniştri, ale căror ţări au atins obiectivul NATO de a cheltui 2% din PIB pentru apărare abia în acest an, au ţinut să îşi prezinte contribuţia la securitatea Europei. Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege privind serviciul militar voluntar începând cu 2025.

Lecornu a făcut apel la ţările europene să îşi continue eforturile de reînarmare. El a declarat că Franţa va face presiuni pentru ca NATO să analizeze mai atent contribuţiile militare reale ale aliaţilor - avioane de război, nave de război, trupe - nu doar cifra de 2%.

Pistorius a adăugat că Statele Unite vor rămâne un aliat important, dar a subliniat că Europa nu îşi poate permite să lase „decalajele de capacitate militară să crească”.

Ambii miniştri au îndemnat naţiunile europene să rămână unite şi au anunţat că îi vor invita în curând pe omologii din Italia, Polonia şi Regatul Unit să se întâlnească şi să discute despre cum să procedeze pentru „a ne consolida suveranitatea, a fi suficient de uniţi, a ne lăsa egoismul în urmă”, a spus Pistorius.

„Ucraina va avea nevoie de sprijinul nostru neclintit”, a adăugat el.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Coaliţia „semafor” din Germania s-a rupt. Toţi miniştrii din FDP părăsesc guvernul, după ce Scholz l-a demis pe ministrul de Finanţe

Partidul Liber-Democrat (FDP) din Germania a declarat miercuri că toţi miniştrii săi vor părăsi coaliţia aflată în criză, după ce cancelarul Olaf Scholz l-a demis pe ministrul de Finanţe, Christian Lindner.

Mesajul familiei Obama după victoria lui Trump: „Democraţie înseamnă să recunoaştem că nu vom câştiga întotdeauna”

Fostul preşedinte al SUA, Barack Obama, şi fosta primă doamnă, Michelle Obama, au transmis un mesaj de felicitare preşedintelui ales Donald Trump şi vicepreşedintelui ales JD Vance, după victoria acestora în alegeri, relatează CNN.

Rezumat Liga Campionilor: Inter a învins Arsenal; victorie clară pentru Barcelona la Belgrad / Bayern, Real, City şi PSG în afara primelor 8 locuri, după patru etape

Franţa şi Germania avertizează că Europa trebuie să îşi intensifice eforturile în domeniul apărării după victoria lui Trump

Bursele din SUA ating niveluri record după realegerea lui Donald Trump

Toyota înregistrează o scădere cu aproape 20% a profitului operaţional

Producătorul auto japonez Toyota a raportat miercuri prima scădere trimestrială a profitului din ultimii doi ani, în timp ce încearcă să facă tranziţia către vehicule electrice, scrie CNBC, citat de Ziarul Financiar.

Kamala Harris îşi recunoaşte înfrângerea în alegeri şi promite să continue lupta pentru democraţie

Criză politică în Germania. Coaliţia de guvernare s-a destrămat, iar Olaf Scholz vorbeşte despre alegeri anticipate: „Situaţia este gravă. Există un război în Europa, economia stagnează”

Europa se pregăteşte să lucreze din nou cu Trump. Macron a vorbit cu preşedintele ales al SUA despre Ucraina şi Orientul Mijlociu

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, au discutat miercuri despre războiul din Ucraina şi despre criza din Orientul Mijlociu în cadrul unei convorbiri telefonice, a anunţat administraţia prezidenţială franceză.

Studiu: Un stadiu al somnului ar putea fi esenţial în reducerea riscului de demenţă

Conform unui studiu realizat în 2023, persoanele de peste 60 de ani sunt cu 27% mai predispuse să dezvolte demenţă dacă pierd doar 1% dintr-un anumit stadiu de somn în fiecare an, scrie Science Alert.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.