Într-un comunicat oficial, Ministerul de Externe francez a calificat sentinţele drept „un nou act de intimidare împotriva profesiei juridice, în ansamblul său”.
Cei trei avocaţi, Alexei Liptser, Igor Sergunin şi Vadim Kobzev, au fost condamnaţi la pedepse între 3 şi 5,5 ani de închisoare, fiind acuzaţi de apartenenţă la o organizaţie extremistă. Decizia vine după ce aceştia au fost arestaţi în octombrie 2023 şi incluşi pe lista oficială a „teroriştilor şi extremiştilor” din Rusia.
„Franţa condamnă cu fermitate aceste sentinţe, care subminează grav statul de drept şi drepturile fundamentale ale apărării”, se arată în comunicatul emis.
Acţiunea împotriva avocaţilor a fost criticată de organizaţii pentru drepturile omului, care consideră că aceasta marchează o nouă etapă a represiunii orchestrate de regimul preşedintelui Vladimir Putin.
Navalnîi, care a murit în februarie 2024 în condiţii suspecte, a fost un critic vocal al Kremlinului, iar echipa sa juridică a continuat să denunţe abuzurile sistemului chiar şi după încarcerarea acestuia.