„În aceste zile, mai ales astăzi, a fost sporit nivelul de activitate al poliţiei, mai ales în adiacentul secţiilor de votare, unde, cu regret, în ultima perioadă au existat derapaje din partea unor cetăţeni. Este şi obligativitatea noastră de a asigura un scrutin corect, să nu admitem niciun fel de încălcare sau infracţiune. În fiecare secţie de votare avem suplinite forţe ca să putem interveni cât mai prompt”, a precizat şeful IGP, Viorel Cernăuţeanu, în cadrul ediţiei speciale de la Jurnal TV.
Şeful IGP a mai îndemnat oamenii care observă vreun caz de corupere să se adreseze echipajului de poliţie sau să telefoneze la 112.
Cetăţenii Republicii Moldova sunt aşteptaţi duminică din nou la urne pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Ei urmează să facă alegerea între Maia Sandu, care a fost votată în primul tur de peste 42 % din alegători, şi Alexandr Stoianoglo, care a luat 26 la sută din voturi.
Turul al doilea este un moment crucial pentru viitorul Republicii Moldova, ţara fiind ţinta interferenţelor ruseşti cu precădere după izbucnirea războiului Rusiei în Ucraina, dar şi după ce referendumul privind aderarea ţării la UE a fost validat pe muchie de cuţit.