Doi hoţi mascaţi au pătruns pe domeniul Castelului Windsor, al Prinţului William

Doi hoţi mascaţi au pătruns pe domeniul Castelului Windsor, al Prinţului William
📅 2024-11-18

Domeniul Castelului Windsor a fost scena unui jaf în noaptea de 13 octombrie, când doi hoţi mascaţi au escaladat un gard de aproximativ 1,8 metri şi au folosit un camion furat pentru a sparge o poartă, conform The Sun.

Infractorii au pătruns într-un hambar şi au furat o camionetă Isuzu şi un ATV, pe care le-au folosit pentru a fugi din zona cu pricina, îndreptându-se mai apoi spre Old Windsor şi Datchet.

Familia regală nu era prezentă la castel în momentul incidentului, însă Prinţul şi Prinţesa de Wales, împreună cu cei trei copii ai lor, se aflau în locuinţa lor din apropiere, Adelaide Cottage. Familia s-a mutat aici în 2022.

Poliţia din Thames Valley a confirmat incidentul, adăugând că jaful a fost anunţat în jurul orei 23:45. Ancheta este în desfăşurare, iar până acum nu a fost nimeni arestat.

Acesta nu este primul incident de acest fel pe domeniul regal britanic. În decembrie 2021, un bărbat a fost reţinut după ce a pătruns pe proprietate cu o arbaletă, ameninţând că o va ucide pe Regina Elisabeta a II-a. Ulterior, a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru trădare şi alte acuzaţii.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Autorităţile din ţările nordice îi învaţă pe locuitori cum să supravieţuiască unui război

Doi hoţi mascaţi au pătruns pe domeniul Castelului Windsor, al Prinţului William

Doi hoţi mascaţi au pătruns pe domeniul Castelului Windsor, folosind un camion furat pentru a sparge o poartă, şi au fugit cu un pick-up şi un ATV, scrie Sky News.

Conflictul din Gaza. Zeci de pacienţi şi însoţitori au fost evacuaţi din două spitale

Şcolile din New Delhi, închise din cauza smogului toxic care depăşeşte de 60 de ori limita OMS

Războiul din Ucraina, ziua 999. Drone şi rachetele ruseşti au încălcat spaţiul aerian al Moldovei în timpul unui atac asupra Ucrainei / Atacurile ruseşti din octombrie în Ucraina au ucis aproape 200 de civili şi au rănit peste 900

Huawei pregăteşte lansarea modelului Mate 70: Precomenzi deschise, dar preţurile rămân un mister

Bluesky nu va folosi postările utilizatorilor pentru antrenarea AI, spre deosebire de X şi Threads

Bluesky declară că nu foloseşte postările utilizatorilor pentru antrenarea AI-ului, poziţionându-se diferit faţă de X şi Meta's Threads, după alegerile din SUA, scrie Engadget.

Percheziţii în vestul României într-un dosar de spălare de bani

Donald Trump Jr. critică decizia lui Biden privind aprobarea rachetelor americane pe teritoriul Rusiei şi afirmă că acesta încearcă să declanşeze al Treilea Război Mondial, înainte ca tatăl său să preia mandatul

Filipine şi SUA semnează un acord de schimb de informaţii militare

Filipine şi Statele Unite ale Americii vor semna luni un acord privind schimbul de informaţii militare, în cadrul unei noi aprofundări a legăturilor de securitate dintre cei doi aliaţi, a anunţat Ministerul Apărării din Manila, citat de Reuters.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.