E ca un truc de magie ieftin - multe gesturi teatrale, mult fum, dar nimic concret la final, explică senatorul Tony Sheldon, care a condus investigaţia. El a comparat companiile cu nişte „piraţi digitali" care folosesc cultura şi datele australienilor în propriul interes, fără să ofere nimic în schimb, notează The Guardian.
Ancheta a scos la iveală că Amazon nu a vrut să spună cum foloseşte datele înregistrate prin Alexa, Kindle sau Audible, Google a evitat să explice ce informaţii ale utilizatorilor foloseşte pentru dezvoltarea inteligenţei artificiale, iar Meta a recunoscut că strânge date de pe Facebook şi Instagram încă din 2007, dar nu poate explica cum a primit acordul utilizatorilor pentru folosirea datelor în scopuri care nici nu existau la acea vreme.
Ca urmare a investigaţiei, Senatul australian recomandă introducerea unor legi speciale pentru inteligenţa artificială. Acestea ar urma să protejeze în special artiştii şi creatorii de conţinut, ale căror opere sunt folosite pentru antrenarea sistemelor AI fără compensaţie.
„Avem nevoie de legi care să apere drepturile cetăţenilor, nu profiturile companiilor din Silicon Valley", a subliniat senatorul Sheldon.