Bolojan, despre posibila anulare a alegerilor: E o chestiune foarte sensibilă

Bolojan, despre posibila anulare a alegerilor: E o chestiune foarte sensibilă
📅 2024-11-27

„Cred că în momente foarte sensibile, cum sunt cele electorale în care tensiunile sunt destul de mari, astfel de decizii trebuie analizate cât se poate de responsabil, cât se poate de clar. Şi dacă într-adevăr sunt dovezi fără echivoc, că unii dintre candidaţi au încălcat legea, că s-a intervenit în susţinerea unora sau altora în forme care periclitează funcţionarea normală a democraţiei, atunci, pe baza unor chestiuni, fără echivoc, pot fi luate anumite decizii. Dar aici este o chestiune foarte sensibilă şi este nevoie de decizii cu mare responsabilitate”, spune Ilie Bolojan, la Antena 3 CNN, întrebat despre o posibilă anulare a alegerilor ca urmare a deciziei CCR.

Bolojan a mai spus că în momentul în care se iau anumite decizii în perioade sensibile „este bine să cumpăneşti lucrurile în aşa fel încât să nu transformi o problemă complicată într-una şi mai complicată” şi a dat exemplul anulării candidaturii Dianei Şoşoacă.

„Vedeţi, de exemplu, a fost decizia legată de anularea candidaturii doamnei Şoşoacă. Era probabil un fel de supapă de vot împotrivă, pentru că acest vot cumulat pe care l-am văzut este în mod evident un vot care în afară de campanii de divizare, de ostilizare, vine pe o stare de nemulţumire faţă de lumea politică. Nu putem fugi de această chestiune. Şi atunci, cred că din partea celor care pretindem că ne interesează într-adevăr stabilitatea în această ţară, trebuie să fim conştienţi că acest semnal pe care l-am primit puternic trebuie să fie urmat de nişte replici. Şi am încercat în aceste câteva zile de când sunt preşedintele PNL să dau o replică acestei chestiuni şi să arat că PNL înţelege despre ce este vorba şi că facem ceea ce trebuie ca să recâştigăm încrederea oamenilor”, a mai spus Bolojan.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Războiul din Ucraina, ziua 1008. Un depozit de muniţii al ruşilor de lângă Vovceansk a fost distrus de ucraineni / Biden cere Congresului să aloce încă 24 de miliarde de dolari pentru Ucraina / Rusia aprobă o creştere de aproape 30% a cheltuielilor pentru apărare

Schimbări pe piaţa auto: Renault Commercial Roumanie ar putea rămâne fără marca Nissan din 1 iunie 2025

Bolojan, despre posibila anulare a alegerilor: E o chestiune foarte sensibilă

Preşedintele interimar al PNL a spus, miercuri seara, că o posibilă anulare a alegerilor prezidenţiale din turul 1 ar fi „o chestiune foarte sensibilă” şi este nevoie de decizii „cu mare responsabilitate”, pentru a transforma un candidat în „victimă”.

Adrian Sârbu: Nu avem un lider politic care să spună „hai să resetăm România”. Duminică du-te şi pune ştampila pe alb!

Georgescu revine asupra declaraţiilor despre serviciul militar obligatoriu şi interzicerea avortului

Călin Georgescu, candidat la alegerile prezidenţiale, a revenit, miercuri, la Realitatea Plus, asupra unor teme care au generat controverse în spaţiul public, privind apartenenţa României la NATO şi Uniunea Europeană, serviciul militar obligatoriu şi dreptul la avort.

Călin Georgescu a vorbit astăzi la TV de "ieşirea din Matrix". Fraza este utilizată şi de fraţii Tate

Într-un interviu TV telefonic acordat la postul TV Realitatea Plus Călin Georgescu a folosit sintagma "ieşirea din Matrix". Sintagma a fost popularizată de fraţii Tate acuzaţii în ţară şi Marea Britanie de trafic de persone. Menţionam că Georgescu este autorul cărţii "Marea Renaste...

Ce face Georgescu dacă CCR decide anularea alegerilor: Oricine va câştiga ulterior va fi ridicol

Călin Georgescu a fost întrebat, miercuri seara, ce va face dacă joi, Curtea Constituţională a României (CCR) va decide anularea alegerilor. El a răspuns că oricine va câştiga ulterior nu va mai avea legitimitate şi va fi „ridicol”.

Călin Georgescu îi cere Elenei Lasconi să cheme tinerii la vot, nu în piaţă

Candidatul independent Călin Georgescu, clasat pe primul loc după turul 1 al prezidenţialelor, spune că nu are nevoie de susţinerea niciunui partid pentru a ajunge preşedintele României. El îi cere Elenei Lasconi să îi cheme pe tineri la vot, nu în piaţă

Ludovic Orban, întrebat dacă îl finanţează ruşii pe Călin Georgescu: Nu exclud!

Ludovic Orban a lansat o serie de acuzaţii grave la adresa campaniei electorale a candidatului Călin Georgescu, susţinând că aceasta ar putea fi finanţată din surse obscure, inclusiv externe.

A treia seară de proteste naţionale împotriva lui Călin Georgescu

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.