Incidentul a avut loc sâmbătă într-o tabără de refugiaţi din nordul ţării, a anunţat duminică poliţia într-o postare pe platforma X.
Conform poliţiei, victimele se adunaseră pentru rugăciuni când a început ploaia, iar un fulger a lovit biserica.
Poliţia nu a identificat naţionalitatea victimelor, dar această tabără şi altele din regiune găzduiesc în principal refugiaţi din Sudanul de Sud.
Potrivit poliţiei, victimele erau în mare parte minori.
Fulgerele fatale sunt frecvente în această ţară din estul Africii, în special în şcoli, unde clădirile au rareori paratrăsnete.