Iliescu vedea peste tot legionari. Din Adevărul, 14 iunie 1990, a doua zi după tulburările din Bucureşti:
”COMUNICATE
din partea Preşedintelui României
În dimineaţa zilei de miercuri, forţele de ordine au acţionat, în baza temeiului legal privind restabilirea ordinii publice, degajînd Piaţa Universităţii, după care s-au întreprins toate operaţiunile de salubrizare a zonei. Aceste operaţiuni s-au desfăşurat fără incidente deosebite, fiind reţinute un număr de persoane care se fac vinovate de încălcarea regulilor elementare de ordine publică.
Începînd cu ora 14, un număr de indivizi cu cuţite şi sticle incendiare, extrem de violenţi, au atacat forţele de poliţie, provocînd molestări grave ale unora dintre acestea, au incendiat autobuze şi camioane ale Poliţiei şi au pătruns în Piaţa Universităţii, instigînd la violenţă şi dezordine publică.
Ne adresăm tuturor cetăţenilor Capitalei, în numele democraţiei cîştigate prin alegerile libere, să respingă cu toată hotărîrea actele iresponsabile de violenţă şi să sprijine organele de ordine în restabilirea situaţiei de calm şi legalitate. Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi Televiziunii, pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atît de greu cucerită.
*
În cursul dup-amiezii, acţiunile violente ale elementelor extremiste de tip legionar s-au intensificat. Au fost atacate şi incendiate clădirile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne şi Casei de Mode, personalul fiind blocat în interior. A fost sustras armament. A fost distrus şi un număr important de automobile parcate în zonă. Au fost devastate magazine şi localuri publice. Încercările pompierilor şi forţelor de ordine de a interveni au fost sistematic împiedicate de aceleaşi elemente anarhice, legionară.
Este de acum clar că ne aflăm în faţa unei tentative organizate, pregătite din timp, de a răsturna prin fortă, prin violenţă dezlănţuită conducerea aleasă în mod liber şi democratic a ţării la 20 mai a.c.
Ne adresăm tuturor forţelor democratice ale ţării care şi-au dat votul pentru libertate şi stabilitate în România cu chemarea de a sprijini acţiunea de lichidare a acestei rebeliuni legionare, de a conlucra cu forţele de ordine şi cu armata pentru restabilirea ordinii, izolarea şi arestarea elementelor extremiste care trebuie aduse în faţa justiţiei pentru a da socoteală de cele comise.
*
Lipsa de radicalitate. Scriam în comentariul Sindromul tergiversării din numărul din 8 octombrie 1993 al Evenimentului zilei:
”Într-unul din ultimele numere ale cotidianului România liberă, Centrul pentru Studii Politice şi Analiză Comparativă publică un raport conţinînd problemele semnificative pentru societatea românească rămase nerezolvate în perioada 1990-1993. Lista numără, nici mai mult, nici mai puţin, decît 103 probleme. Parcurgerea lor şochează. Nu există, practic, domeniu al vieţii social-politice, economice şi culturale care să nu înfăţişeze probleme grave nerezolvate. Fie prin rezolvare confuză şi contradictorie, fie prin amînare sine die. (....) Problemele au fost descoperite şi cercetate de o echipă multidisciplinară printr-o investigaţie de amploare. Dar chiar şi fără efortul de inteligenţă şi talent presupus de această investigaţie ne putem da seama de ceea ce autorii numesc sindromul tergiversării. E suficient pentru aceasta să ieşim pe stradă. Vom observa imediat cum se părăginesc inevitabil construcţiile începute înainte de decembrie 1989. În ultimii patru ani au trecut pe lîngă ele miniştri, prim-miniştri, consilieri prezidenţiali. A trecut pe lîngă ele, în fiecare zi, însuşi preşedintele Ion Iliescu. Nimeni nu s-a enervat văzîndu-le. Nimeni nu s-a întors în cabinetul său luxos decis să facă ceva pentru ca vreuna din macaralele deja ruginite să se mişte încolo şi încoace preţ de un centimetru măcar!
Prudenţi, cercetătorii nu caută cauzele profunde ale acestui sindrom al tergiversării, care roade România de azi ca un cancer blestemat. Ei se mulţumesc doar să treacă în revistă problemele rămase nerezolvate. După opinia mea, printre cauzele sindromului se numără o trăsătură specifică poporului român. Într-un eseu celebru, scriitorul Alexandru Ivasiuc a numit-o lipsa de radicalitate. Soluţionarea celor 103 probleme trecute în revistă de raportul Centrului pentru Studii Politice şi Analiză Comparativă cerea o abordare radicală a realităţii. Un soi de ori, ori. O astfel de poziţie descumpăneşte pe români. Ei au preferat dintotdeauna să lase timpul să curgă, sperînd mereu că lucrurile se vor rezolva de la sine. Numai că aşa ceva nu există în viaţa social-politică şi economică. În consecinţă, bolmojeala noastră tipic dîmboviţeană ne-a făcut deseori să pierdem ani întregi de istorie.
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro