Negocierile anterioare au avut loc mai devreme în decembrie, la Doha, dar Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc de încălcarea acestora.
În ciuda eforturilor diplomatice intense, nu s-a ajuns la nicio încetare a focului de la armistiţiul de o săptămână de la sfârşitul lunii noiembrie 2023, care a dus la eliberarea ostaticilor în schimbul prizonierilor palestinieni deţinuţi de Israel. În prezent, în Fâşia Gaza se află 96 de ostatici, dintre care 34 sunt declaraţi morţi de către armata israeliană.
„Reuniunile tehnice continuă între cele două părţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, Majed al-Ansari, referindu-se la discuţiile dintre reprezentanţii principalilor negociatori privind detaliile unui acord.
Armata israeliană a indicat, marţi, că a ucis trei activişti palestinieni în operaţiuni de „contraterorism”, în nordul Cisiordaniei.