Incidentul a avut loc în timpul unui atac masiv al Rusiei, care a implicat peste 200 de rachete şi drone. Potrivit sursei citate, este pentru prima dată în istorie când un astfel de rezultat este obţinut în cadrul unui conflict aerian.
„Avem o confirmare de 100% că această realizare este unică în istoria luptei aeriene", a transmis Forţa Aeriană.
Pilotul, al cărui nume nu a fost făcut public, a fost întâmpinat cu aplauze şi ovaţii la revenirea pe sol. De asemenea, oficialii americani s-au declarat „plăcut surprinşi" de reuşita sa.