Anticomunismul feroce de după 1989, promovat deseori chiar de comunişti vopsiţi în culori democratice sau de fii nomeklaturiştilor, a avut printre victime şi Istoria.
Trecutul din ultimii 50 de ani a fost rescris în aşa fel încît PNŢ şi PNL, angajate în bătălia pentru cucerirea puterii postdecembriste să apară ca victime ale P.C.R.
Aşa s-a făcut că un moment semnificativ din perioada 20 iunie 1944 – 12 octombrie 1944 să fie împins în plan secund sau chiar escamotat.
Alianţa PNŢ, PNL şi PSD cu Partidul Comunist Român în 20 iunie 1944 a fost alianţa clasei politice autohtone cu formaţiunea al cărui stăpîn – Armata Roşie – forţa Porţile Moldovei şubrezite deja de generalii care-l trădau pe Ion Antonescu pentru a-şi salva pielea.
Noua Coaliţie, care va rezista puţin după 23 august 1944 adoptă un Plan de răsturnare al Mareşalului pe care-l trimit la Ankara şi la Stockholm pentru a fi cunoscut de ruşi.
Planul cerea „o ofensivă sovietică pe frontul român“ pentru înlesnirea Loviturii de Stat împotriva Mareşalului.
În 1944, Finlanda lui Mannerheim se afla în aceeaşi situaţie ca şi România lui Antonescu.
La 9 iunie 1944, 20 de divizii de artilerie au lansat unul dintre cele mai devastatoare bombardamente din cel de-al doilea război mondial asupra fortificaţiilor finlandeze din istmul Karilia, 400 de avioane ruseşti bombardaseră, mai înainte, aceleaşi fortificaţii.
Prin spărtura produsă, 12 divizii de tancuri s-au năpustit asupra Finlandei, pentru a o cuceri militar.
După o lună de zile şi ceva, revenindu-şi, Armata finlandeză a reuşit să oprească tăvălugul rusesc înregistrînd în 21 iulie 1944 istoria victoriei de la Tali-Ihantala. Armata Roşie a fost blocată înainte de a atinge frontiera dintre Finlanda şi Karelia impusă de URSS în 20 martie 1940, după Războiul de iarnă.
Conştient că Armata Roşie se va împotmoli pe acest front secundar, luîndu-i forţele de care avea nevoie pe direcţia principală – Moscova – Berlin – Stalin a acceptat în noaptea de 4 spre 5 septembrie 1944 încetarea focului.
Armistiţiul semnat în aceste condiţii la 19 septembrie 1944, deşi împovărător economic pentru Finlanda, a salvat ţara de la ceea ce ar fi mai rău:
Cucerirea de către Armata Roşie şi, prin asta, instaurarea dictaturii comuniste.
În Finlanda lui 1944 exista Opoziţie la Mareşalul Mannerheim.
Partidul Comunist Finlandez, asemenea Partidului Comunist Român, era în ilegalitate încă din anii ’20.
Şi PC Finlanda avea ca Stăpîn URSS.
Nici unei forţe politice din Finlanda nu i-a trecut prin cap să se alieze cu Partidul Comunist Finlandez pentru a se pune bine cu Stăpînul ajuns la graniţele ţării.
Să se alieze, cum au făcut, la noi, PNŢ, PNL şi PSD, pentru a cere, în sprijin, o ofensivă rusească asupra Finlandei.
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro