Tabloul lui Nicolae Grigorescu a fost vândut la licitaţie cu suma de 365.000 de euro.
„Casa de Licitaţii Artmark a înregistrat noul record al pieţei româneşti de artă, prin opera „Ţărăncuţă odihnindu-se” (1870-1880), semnată de Nicolae Grigorescu, ce a fost adjudecată pentru impresionanta sumă de 365.000 EURO – cel mai bine vândută pictură în piaţa românească de artă (după 1990). Lucrarea, un ulei pe pânză, a intrat în licitaţie cu o estimare iniţială cuprinsă între 100.000 şi 200.000 de euro. Procesul de licitare a fost intens, cu o durată de aproape 30 de minute, timp în care valoarea operei a crescut spectaculos, dar bine-meritat”, au anunţat organizatorii licitaţiei.
În cadrul evenimentului au fost consemnate mai multe recorduri. „Ţărăncuţă odihnindu-se” a reuşit să doboare recordul din 2018 pentru Nicolae Grigorescu, de 340.000 EURO, pentru pictura „Ţărăncuţă cu basma albă”. Este totodată un record de artist, fiind cel bine vândut tablou realizat de Nicolae Grigorescu, în România. Alături de alte trei lucrări, toate adjudicate, Nicolae Grigorescu a fost joi seara liderul licitaţiei, adunând o valoare totală de vânzări de peste jumătate de milion de euro (550 de mii de euro).
Un alt record implică o lucrare a lui Eustaţiu Stoenescu. „Concert la Ateneu (dirijat de George Enescu)” este prima pictură care porneşte de la preţul de 7.000 de euro şi urcă în cadrul licitaţiei până la 47.500 de euro.