În sistemul binar 4U 1820-30, steaua neutronică se roteşte atât de repede în jurul axei sale centrale, încât efectuează un număr uluitor de 716 rotaţii pe secundă.
Faimosul pulsar PSR J1748-2446ad a fost singurul descoperit care se învârte la această viteză, iar nicio altă stea găsită nu a înregistrat o viteză de rotaţie mai mare.
Această descoperire, spune echipa condusă de astrofizicianul Gaurava Jaisawal de la Universitatea Tehnică din Danemarca, confirmă limita superioară teoretică actuală pentru viteza de rotaţie a stelelor neutronice, care ar fi de aproximativ 730 de rotaţii pe secundă.
„Am studiat exploziile termonucleare din acest sistem şi apoi am descoperit oscilaţii remarcabile”, spune Jaisawal. „Dacă observaţiile viitoare vor confirma acest lucru, steaua neutronică 4U 1820-30 ar fi unul dintre corpurile cu cea mai rapidă rotaţie observate vreodată în Univers”. Cercetarea echipei a fost publicată în The Astrophysical Journal.