Haosul de pe scena politică evaporă 3 mld. lei de la Bursa de Valori în câteva ore. Acţiunile Băncii Transilvania scad cu 2,3%, Romgaz cu 1,3%, Petrom cu 1%. CCR a cerut oficial renumărarea voturilor. “Orice punere în discuţie a parcursului European şi nord-atlantic ar fi o ştire foarte proastă pentru economie şi evident Bursă”

Haosul de pe scena politică evaporă 3 mld. lei de la Bursa de Valori în câteva ore. Acţiunile Băncii Transilvania scad c
📅 2024-11-28

Una prin care mizează că volatilitatea va continua în perioadă următoare şi pentru a diminua viitoarele pierderi reduc din poziţii. “Este o piaţă plină de incertitudine. Aveam o incertitudine în creştere înainte de începerea scrutinelor şi, din păcate, după ce s-a consumat primul episod (al alegerilor prezidenţiale – n.r.), incertitudinea a devenit şi mai mare”, spune Alin Brendea, analist al Prime Transaction.

Un astfel de demers – renumărarea şi reverificarea a circa 9 milioane de voturi, – ar fi unul de durată, ceea ce ar tergiversa viitoarele runde de alegeri şi ar arunca un grad de incertitudine şi mai mare cu privire la finalul anului şi 2025. Rămâne de văzut cum va fi implementat.

“1. Reverificarea şi renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru funcţia de Preşedinte al României din data de 24 noiembrie 2024”, potrivit deciziei CCR.

Astfel, la ora redactării acestei ştiri indicele principal BET scade cu 1,3% la 16.744 de puncte, ceea ce duce declinul din ultima săptămână la 3,2%, potrivit datelor bvb.ro. Acţiunile Băncii Transilvania – cea mai mare bancă din România – pierd 2,3% la 27,25 lei, adică circa 500 mil. lei s-au evaporat astăzi din capitalizarea băncii.

“Cu siguranţă, totul va depinde de alegerile parlamentare de la finalul acestei săptămâni, în urma cărora se va forma un nou guvern, cu o nouă politică economică. Cu siguranţă, toţi ochii vor fi îndreptaţi pentru a vedea dacă votul va fi încă unul surprinzător şi va merge către extrema dreaptă. Din acest punct de vedere, orice punere în discuţie a parcursului european şi nord-atlantic al României ar fi o ştire foarte proastă pentru economie şi, evident, pentru piaţa bursieră”, spune Brendea.

18 din cele 20 de acţiuni ale indicelui BET sunt pe minus la această oră, de la -4,4% pentru MedLife, -4,3% pentru Aquila şi One United, la -2,3% pentru Antibiotice, Transelectrica, Digi. Petorm pierde 1%, Hidroelectrica creşte uşor.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri mediafax

Mihai Peca, ECDL: Certificările în domeniul inteligenţei artificiale nu vor mai fi o necesitate, ci o obligativitate. Este o piaţă într-o permanentă dinamică

CCR calls for recount of votes from first round of presidential elections

The Constitutional Court of Romania (CCR) has decided to recheck and recount all ballot papers containing the valid and invalid votes cast in the elections for the office of President of Romania on November 24, 2024

”It is absolutely impossible...” - Toni Greblă on the recount of the presidential elections

The President of the Permanent Electoral Authority (AEP) has reacted strongly to the decision of the Constitutional Court of Romania (CCR) to request a recount of the votes from the first round of the presidential elections of November 24, 2024.

Nicuşor Bancu îşi prelungeşte contractul cu Universitatea Craiova până în 2028

Universitatea Craiova a anunţat joi, înaintea derby-ului cu CFR Cluj, că Nicuşor Bancu, căpitanul echipei, a semnat un nou contract valabil până în 2028, continuându-şi astfel cariera în alb-albastru.

„Este absolut imposibil...” – Toni Greblă despre renumărarea voturilor de la alegerile prezidenţiale

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP) a reacţionat ferm în legătură cu decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) de a solicita renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidenţiale din 24 noiembrie 2024.

Haosul de pe scena politică evaporă 3 mld. lei de la Bursa de Valori în câteva ore

Prima reacţie a USR după decizia şoc a CCR de a renumăra toate voturile din turul 1: Se pare că nişte oameni vor să rămână agăţaţi de putere cu orice preţ

În momentul acesta, se pare că nişte oameni vor să rămână agăţaţi de putere cu orice preţ, chiar cu preţul democraţiei, susţine Ionuţ Moşteanu, vicepreşedinte USR, după decizia CCR privind renumărarea voturilor.

Formula 1 - Marele Premiu al Qatarului ar putea decide şi titlul la echipe

Penultimul mare premiu al sezonului 2024 de Formula 1 va avea loc pe circuitul Lusail din Qatar, care va găzdui pentru a treia oară consecutiv acest eveniment după ce Max Verstappen şi a asigurat titlul mondial, a mai rămas în joc doar titlul la echipe.

ZF: Haosul de pe scena politică evaporă 3 mld. lei de la Bursa de Valori în câteva ore. Acţiunile Băncii Transilvania scad cu 2,3%, Romgaz cu 1,3%, Petrom cu 1%. CCR a cerut oficial renumărarea voturilor. “Orice punere în discuţie a parcursului European şi nord-atlantic ar fi o ştire foarte proastă pentru economie şi evident Bursă”

Marile companii listate la Bursa de Valori Bucureşti au pierdut în câteva ore aproximativ 3 miliarde de lei din capitalizare în contextul în care incertitudinea care domină scena politică de câteva zile – iar mai nou ştirea oficială că CCR a cerut renumărarea voturilor – îi determin...

Războiul din Ucraina, ziua 1009. Explozii auzite joi dimineaţa în Odesa şi Kropyvnytskyi / SUA îndeamnă Ucraina să reducă vârsta de recrutare la 18 ani pe fondul lipsei de trupe

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.