Novak Djokovic (37 de ani, #7 ATP) l-a învins pe cehul Jiri Lehecka (23 de ani, #29 ATP) în optimile de finală de la Australian Open, scor 6-3, 6-4, 7-6(4). În faza sferturilor de finală, sârbul îl va înfrunta pe ibericul Carlos Alcaraz (21 de ani, #3 ATP). Spaniolul a profitat de abandonul lui Jack Draper (23 de ani, #18 ATP), la finalul setului secund, câștigat de spaniol cu scorul de 6-1. În primul set Alcaraz s-a impus cu 7-5.
Va fi al nouălea duel între Novak Djokovic și Carlos Alcaraz, care se vor lupta pentru un loc în semifinalele de la Australian Open.
Novak Djokovic se va lupta cu Carlos Alcaraz pentru un loc în semifinalele de la Australian Open. Câștigătorul acestui meci va juca în penultima fază a competiției cu învingătorul dintre Tommy Paul (27 de ani, #11 ATP) și Alexander Zverev (27 de ani, #2 ATP).
La capitolul întâlnirilor directe, Djokovic și Alcaraz se află la egalitate, ambii câștigând câte 4 meciuri. Ultimul duel a avut loc în finala Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, unde Djokovic s-a impus cu scorul de 7-6(3), 7-6(2).
Cu doar 3 săptămâni înainte, Carlos Alcaraz se impunea în fața lui Djokovic în finala de la Wimbledon în minimul de seturi, scor 6-2, 6-2, 7-6(4).
Cu un an înainte, tot cei doi tenismeni au fost protagoniștii finalei de la Wimbledon, câștigată tot de Alcaraz, scor 1-6, 7-6(6), 6-1, 3-6, 6-4.
Cealaltă întâlnire dintre cei doi la un Grand Slam a avut loc la Roland Garros, în 2023, când Djokovic l-a învins pe Alcaraz în semifinale, scor 6-3, 5-7, 6-1, 6-1. Sârbul avea să câștige atunci finala în fața norvegianului Casper Ruud (26 de ani, #6 ATP), scor 7-6(1), 6-3, 7-5.