Imane Khelif, medaliată cu aur la box la Jocurile Olimpice din 2024, a oferit un interviu pentru Le Monde, în cadrul căruia și-a dezvăluit povestea de viață și a vorbit despre scandalul de la Paris în care a fost protagonistă.
Imane Khelif (25 de ani) a luat medalia de aur la box (55 kg) la Jocurile Olimpice de la Paris, în ciuda faptului că drumul ei a fost îngreunat de un scandal provocat de discuțiile legate de sexul acesteia.
Prinsă la mijloc într-un conflict între Asociația Internațională de Box (IBA), cu președinte rus, și Comitetul Olimpic Internațional (IOC), Khelif a fost criticată, jignită și acuzată că ar fi, de fapt, un bărbat care concurează în competiția dedicată femeilor.
„Am văzut controversa fiindcă începusem să primesc comentarii, mesaje și critici de la italieni. De îndată ce am văzut asta, am încetat să mă mai uit la telefon”, a explicat Khelif, într-un interviu pentru Le Monde.
Reacțiile negative la adresa ei s-au multiplicat după ce Angela Carini, prima ei adversară de la Jocurile Olimpice, a renunțat după 46 de secunde, reclamând că lupta nu a fost corectă. IOC i-a luat apărarea, iar Khelif a câștigat medalia de aur, având parte de două luni liniștite.
Apoi, scandalul a fost reaprins după ce un jurnalist francez a susținut că a avut acces la documentele medicale ale lui Imane Khelif, care arată clar că aceasta ar fi de fapt bărbat, având organe specifice sexului masculin.
IOC a anunțat că sportiva din Algeria intenționează să apeleze la justiție, considerând că a fost nedreptățită prin intermediul unor informații neadevărate. În plus, Khelif și-a dezvăluit povestea pentru publicația franceză Le Monde.
Ea a vorbit despre Biban Mesbah, satul sărac în care a crescut, într-o familie în care doar tatăl lui muncea, fiind cioban. A explicat cum a ajuns să vândă pâine pe marginea drumului pentru a strânge banii necesari pentru a călători la antrenamentele de box din Tiaret și pentru a-și cumpăra haine și mănuși.
„Am fost batjocorită de mică. Când eram copil, am fost criticată pentru că eram prea musculoasă sau pentru că umblam ca un băiat. Aceste comentarii au fost prezente mereu în viața mea, într-un mod mai mult sau mai puțin violent”, a spus Khelif.
„Când am început să fac box, oamenii din satul meu încercau să îl convingă pe tata să nu mă mai lase la antrenamente. Îi spuneau că fiica lui se întoarce târziu acasă și că este împotriva obiceiurilor ca o fată să practice boxul”, a adăugat ea.
Inițial, Imane practicase fotbalul și acolo a fost remarcată de Mohamed Chaoua, care a invitat-o la box. A evoluat rapid și, când rezultatele pozitive s-au adunat, a început să se antreneze la clubul Azur Boxe din Nice, Franța, unde a avut parte de un staff profesionist.
„Am stabilit un plan științific care i-a permis să muncească la lipsurile ei fizice. Ea avea rezistență însă avea probleme la explozie, putere și reflexele defensive”, a declarat Nasser Yefsah, directorul sportiv al clubului.
Pedro, antrenorul ei, a încurajat-o tot mai mult, încercând să îi sedimenteze în minte imaginea unei medalii de aur, însă Campionatele Mondiale din New Delhi, când a fost descalificată de IBA, au aruncat-o într-o depresie severă.
„Am făcut sesiuni de relaxare mentală, cu un instrument care să îmi relaxeze creierul. Psihologii mi-au amintit că îmi setasem un obiectiv pe care trebuia să îl ating și că toți vor încerca să mă facă să deviez de la el”, și-a amintit Khelif.
A reînceput să se antreneze în Nice și apoi a trecut peste toate greutățile, câștigând medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris, în ciuda criticilor venite din partea unor personalități.
„Aceste persoane precum Donald Trump sau Elon Musk nu mă cunosc mai mult decât le cunosc eu pe ele. Pe baza unor informații neverificate, au atacat o tânără fată care se afla acolo doar pentru a-și îndeplini visul.”
Imane Khelif a devenit celebră în Algeria, țara ei, fiind susținută atât de președinte, cât și de oamenii simpli. Roumaysa Boualem, colega ei de echipă, a descris-o astfel:
„A fost cea mai bună și ne-a inspirat pe toate, a ajutat la insuflarea unei noi vieți în echipa națională. Este o femeie rușinoasă, amuzantă și puțin naivă, căreia îi place să se prostească și care și-a păstrat inima de fetiță.”