Ediția specială GSP Live revine duminică, 19 ianuarie, ora 20:00, cu prilejul meciului dintre Universitatea Craiova și Dinamo, programat la ora 20:30, în cadrul etapei cu numărul 22 din Superliga.
Mihai Mironică îi va avea ca invitați pe Florin Matache, fostul portar al lui Dinamo supranumit „Minunea de la Liberec”, respectiv Pavel Badea, directorul CS Universitatea Craiova.
Aceștia vor prefața partida dintre Universitatea Craiova și Dinamo și vor primi informații în timp real de la reporterii GSP prezenți în Bănie, Eduard Apostol și Cristi Preda. Revenim la pauză, cu analiza primei reprize, dar și la final cu concluziile și reacțiile serii.
În tur, Dinamo a învins pe teren propriu cu scorul de 2-1, după golurile marcate de către Bani (min. 4) și Gnahore (min. 42), dar și doi jucători eliminați (Sivis și Homawoo). Pentru olteni, a marcat Koljic (min. 44).
Înaintea acestei partide, Universitatea Craiova ocupă locul 4, cu 35 de puncte, iar Dinamo se află pe locul 3, având cu un punct mai mult decât rivala din Bănie, ierarhie ce va fi valabilă cel puțin până la ora meciului dintre FC Botoșani și CFR Cluj, pentru că ardelenii au, la rândul lor, 35 de puncte și ocupă locul 5.