Mihai Stoica, președintele Consiliului Administrativ de la FCSB, și-a spus opinia cu privire la faptul că selecționerul Mircea Lucescu (79 de ani) își dorește ca echipa națională a României să aibă o posesie mai bună.
Mircea Lucescu declarase că România trebuie să își îmbunătățească jocul de posesie și a spus că naționala noastră a fost cea mai slabă de la Euro 2024 la acest capitol. Selecționerul primise o replică din partea fratelui lui Edi Iordănescu, care i-a amintit lui „Il Luce” că România a întâlnit echipe puternice la turneul final din vară.
Mihai Stoica consideră că României îi este foarte greu să aibă o posesie bună indiferent de adversar, în condițiile în care titulari incontestabili sunt fotbaliști care nu excelează la construcție. I-a numit pe Andrei Burcă, Radu Drăgușin și Marius Marin.
În opinia oficialului de la FCSB, Adrian Șut poate oricând să fie o soluție mai bună la mijlocul terenului decât Marius Marin.
„Eu cred că fiecare are argumente. Edi Iordănescu şi Mircea Lucescu îşi pot susţine punctul de vedere cu argumente. Eu, dacă e vorba de posesie, cu tot respectul pentru toţi cei care îmi sunt net superiori din punct de vedere tactic pentru că nu sunt antrenor, dar am şi eu un punct de vedere şi cred că destul de bine argumentat, aş face următoarea constatare.
Fără să se simtă lezaţi fotbaliştii, cred că este foarte complicat, indiferent împotriva cărei echipe joci, să construieşti şi să ai posesie în momentul în care ai în zonă centrală defensivă jucători cu ceva probleme de construcţie: Burcă, Drăguşin, Marius Marin.
Eu nu cred că se poate construi foarte uşor şi cu aceşti jucători, dar nu cred că sunt alţii. Eu îl văd pe Şut superior din foarte multe puncte de vedere lui Marius Marin, dar sunt subiectiv şi noi încercăm să jucăm altceva.
Probabil că nici nu am întâlnit adversari atât de puternici, deşi cred că am întâlnit în această campanie europeană adversari mult mai puternici decât cei întâlniţi de echipa naţională, însă nu am făcut nici noi o posesie ieşită din comun, deşi noi asta încercăm să facem în campionat”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.