În vârstă de doar 16 ani, Andrei Șucu a semnat primul contract profesionist cu Rapid. Fiul lui Dan Șucu a debutat pentru prima echipă a Rapidului în septembrie 2024, într-un amical cu CS Mioveni, pierdut de giuleșteni cu scorul de 1-2.
„Multă baftă, iubitul nostru copil. Suntem extrem de mândri de tine şi de tot ceea ce faci. Continuă să străluceşti”, a fost mesajul Dianei Șucu pentru Andrei, publicat pe rețelele de socializare.
Anunțul semnării contractului a fost făcut de clubul Rapid astăzi: „Andrei Șucu, unul dintre membrii de bază ai Rapidului U17, a semnat primul său contract de jucător profesionist. Mijlocașul de 16 ani al Rapidului a debutat deja pentru prima echipă, într-un meci amical împotriva lui CS Mioveni”.
„Astăzi este o zi specială pentru mine și vreau să vă împărtășesc bucuria și recunoștința pe care le simt în acest moment. Semnarea contractului cu Rapid nu este doar un pas important în cariera mea, ci și împlinirea unui vis pe care l-am avut de când eram copil.Rapid nu este doar un club de fotbal – este o familie, o tradiție și o pasiune care a crescut în inimile suporterilor de-a lungul generațiilor. Știu ce înseamnă să porți acest tricou și înțeleg responsabilitatea pe care o aduce cu sine”, a fost mesajul transmis de Andrei Șucu.
Și Dan Matei Șucu, fiul cel mare al acționarului majoritar de la Rapid, a evoluat pentru echipa de seniori. El a semnat în 2022 primul contract profesionist cu formația din Giulești. A renunțat la cariera de fotbalist vara trecută pentru a se concentra pe studii.