P.E. adoptă bugetul pe 2025 negociat de Victor NEGRESCU. „Am reușit! Si nu a fost deloc uşor”

P.E. adoptă bugetul pe 2025 negociat de Victor NEGRESCU. „Am reușit! Si nu a fost deloc uşor”
📅 2024-11-27

Plenul Parlamentul European a aprobat acordul privind bugetul anual al UE pentru 2025, l-am coordonat şi negociat de europarlamentarul român Victor Negrescu, în calitate de negociator-şef al Parlamentului European.

„Am reușit! Si nu a fost deloc uşor”, a declarat viceprreședintele Parlamentului European, după plenul de la Strasbourg.

Noul buget stabileşte angajamente financiare de aproape 200 de miliarde de euro și este cu 6% mai mare față de cel din acest an.

Am ajuns la un acord ambițios privind bugetul anual al UE pentru 2025. Prin votul nostru în plen, am dat undă verde pentru ca bugetul UE să fie semnat și transpus în lege, a afirmat vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu.

Victor Negrescu a subliniat faptul că negocierile privind bugetul Uniunii au fost complexe, făcând referire la cele 19 ore de dezbateri care au fost necesare pentru obținerea acordului interinstituțional.

În vremuri de tranziție instituțională, turbulențe societale și realități geopolitice complexe în multe regiuni ale lumii, bugetele publice sunt adesea punctul central al conflictelor politice. Vedem cum guvernele și coalițiile se poticnesc în bătăliile lor cu privire la prioritățile de cheltuieli. Dar noi ne-am păstrat unitatea, a declarat vicepreședintele Parlamentului European în discursul său.

Sume suplimentare față de propunerea Comisiei

În cifre reale, majorarea este de 10 miliarde de euro și asigură finanțarea programelor esențiale, va permite îndeplinirea angajamentelor politice asumate de Uniune și, în același timp, va oferi mijloacele financiare necesare astfel încât să fie rambursat împrumutul european pentru recuperarea economică post-pandemică, fără a reduce sumele pentru programele-cheie.

Bugetul UE pentru anul viitor include sume suplimentare față de propunerea Comisiei și a statelor membre:

De asemenea, ca urmare a negocierilor purtate, bugetul pentru anul viitor include suma de 3 miliarde de euro ce va fi disponibilă pentru a susține refacerea regiunilor afectate de dezastre naturale, cum au fost cele din Europa Centrală și de Est, inclusiv din România și Spania, cu posibilitatea ca statele membre să folosească până la 10% din fondurile de coeziune pentru a preveni și a reconstrui zonele afectate.

Sorry, there are no polls available at the moment.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gandul

Marius Tucă Show începe joi, 28 noiembrie, de la ora 20:00, live pe gândul.ro. Invitat: Victor Ponta

Marius Tucă Show începe joi, 28 noiembrie, de la ora 20:00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe […]

Polonia vrea să instituie PATRULE navale la Marea Baltică pentru a contracara sabotajele subacvatice

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a propus miercuri ca forţele navale ale ţărilor NATO cu deschidere la Marea Baltică să monitorizeze în comun apele teritoriale ale bazinului maritim, pe fondul recentului sabotaj subacvatic suferit de Suedia. […]

Ce trebuie să pui în FASOLE, ca să fiarbă mai repede. Sunt niște trucuri simple, pe care e bine să le știe toate gospodinele

Fasolea se află printre preferințele culinare ale românilor, cu sau fără ciolan afumat. Dar, când o prepară, gospodinele se lovesc de problema fierberii, care e în general o operațiune îndelungată. De obicei, este preparată în […]

Cât a ajuns coșul MINIM de cumpărături în România

Coșul minim de cumpărături pentru o familie cu copii din România a ajuns să coste 10.500 lei pe lună.  Alimentele de bază s-au scumpit anul acesta, transmite România TV, iar pe lângă acestea, românii au și […]

Călin GEORGESCU: „Chemare la unitate și pace. Vă rog pe toți să rămâneți acasă cu familiile și prietenii voștri”

Primul tur al alegerilor prezidențiale a scos în stradă protestatarii pro și contra candidatului independent care a obținut peste 2 milioane de voturi și s-a clasat pe prima poziție. Călin Georgescu transmite un mesaj celor […]

Ancuţa Popoviciu, prima judecătoare în procesul Vlad Pascu/2 Mai, suspendată a doua oară din funcţie

Secţia pentru judecători în materie disciplinară din cadrul CSM a decis, miercuri, suspendarea din funcţie pentru o perioadă de patru luni a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecătoarea care a avut în soluţionare dosarul lui Vlad Pascu, […]

Parlamentul European adoptă noul BUGET al UE pe 2025. Pe ce se duc banii agreați la Strasbourg

Parlamentul European (PE) a adoptat miercuri bugetul Uniunii Europene pentru anul 2025, care prevede un sprijin consistent pentru soluţionarea problemelor din domenii precum sănătate, ajutor umanitar, gestionarea frontierelor şi climă. Reuniți în sesiune plenară la […]

Joi ÎNCEPE Euro 2024 la handbal feminin! Când va juca România și lista sportivelor convocate

Euro 2024 la handbal feminin are loc în Ungaria, Elveţia şi Austria, între 28 noiembrie – 15 decembrie, fiind prima ediție cu 24 de echipe la start. Sportivele noastre vor evolua în grupa B, după […]

Ce RISCURI exisă dacă folosești folie de aluminiu la gătit. Explicațiile experților sunt clare

Foarte multe gospodine folosesc folie de aluminiu la gătit, pentru diferite preparate la cuptor, dar e bine să se știe ce riscuri prezintă utilizarea acesteia la temperaturi înalte. „Folia de aluminiu este, în general, sigură […]

Analist: Taxele vamale impuse de TRUMP generează riscuri pentru SUA /China, Canada și Mexicul ar putea construi „o alianță”

Președintele-ales al Statelor Unite, Donald Trump, folosește taxele vamale ca instrument în relațiile internaționale, dar apar riscuri comerciale și economice inclusiv pentru Washington din cauza tensiunilor cu Mexicul, Canada și China, afirmă Sandra Navidi, directorul […]

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.