Noul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, intenționează să anunțe investiții de 500 de miliarde de dolari în sectorul privat, pentru dezvoltarea infrastructurii bazate pe sisteme de inteligență artificială, afirmă surse din cadrul noii Administrații de la Washington.
Conform unor oficiali guvernamentali citați de postul de televiziune CBS News, președintele Trump va anunța crearea unei entități denumite ”Stargate”, printr-un parteneriat al companiilor OpenAI, Oracle și SoftBank.
Directorul grupului SoftBank, Masayoshi Son, va merge la Casa Albă pentru o reuniune organizată de președintele Donald Trump. La întâlnire sunt așteptați și directorii companiilor OpenAI și Oracle, Sam Altman și Larry Ellison.
Managerii companiilor tehnologice urmează să anunțe intențiile de a face investiții inițiale de 100 de miliarde de dolari, urmând ca treptat să atingă volumul de 500 de miliarde de dolari pentru proiectul ”Stargate”, în următorii patru ani.
Entitatea ”Stargate” va funcționa inițial în statul Texas, dar își va extinde activitățile în alte zone din Statele Unite.
Donald Trump a semnalat constant că vrea dezvoltarea sectorului tehnologic în Statele Unite. În prima zi a noului mandat prezidențial, Trump a revocat o ordonanță executivă din anul 2023 referitoare la monitorizarea și reglementarea riscurilor asociate sistemelor de inteligență artificială. Industria tehnologică era nemulțumită de ordonanța care prevedea furnizarea de informații agențiilor guvernamentale în situația dezvoltării de modele bazate pe inteligență artificială “care ar putea genera riscuri pentru siguranța națională”.
Foto: Profimedia
Citește și:
VIDEO Noul secretar de Stat american le cere diplomaților să promoveze interesele SUA /„Alegătorii decid direcția și l-au ales președinte pe Trump”
VIDEO Scholz critică politicile lui TRUMP și avertizează că Uniunea Europeană își va apăra interesele
Putin și președintele Iranului poartă discuții la MOSCOVA, înaintea semnării unui acord de parteneriat strategic
ANALIZĂ EXCLUSIV TRUMP și parteneriatele de conjunctură /Noul președinte al SUA riscă să accepte sistemul mondial multipolar promovat de Putin și Xi Jinping