Mandat de ARESTARE pentru președintele suspendat al Coreei de Sud. Autorităţile au încercat vineri dimineaţă să-l aresteze

Mandat de ARESTARE pentru președintele suspendat al Coreei de Sud. Autorităţile au încercat vineri dimineaţă să-l areste
📅 2025-01-03

Autorităţile sud-coreene au intrat vineri dimineaţă în complexul reşedinţei preşedintelui sud-coreean suspendat Yoon Suk Yeol. Obiectivul era executarea mandatului de arestare pe numele său. Dar reprezentanții autorităților au fost  întâmpinați de sute de protestatari și de forţele de securitate din interiorul complexului.

Aproximativ 80 de polițiști și anchetatori au intrat în complexul reședinței prezidențiale din Seul vineri dimineața devreme. Biroul de Investigații privind Corupția din Coreea de Sud (CIO) a transmis pentru CNN  că președintele destituit rămâne sfidător la adresa autorităților, iar forțele de ordine au întâmpinat rezistență din partea susținătorilor președintelui.  

CIO a anunțat suspendarea aplicării mandatului de arestare după câteva ore, invocând siguranța persoanelor aflate la fața locului. Mandatul, valabil până pe 6 ianuarie 2025, rămâne în vigoare și ar putea fi prelungit.

Președintele suspendat are mulți susținători

Președintele este căutat pentru a fi interogat pentru acuzații de conducere a unei insurecții, o infracțiune pedepsită cu închisoare pe viață. Un tribunal a aprobat mai devreme în această săptămână mandatul de arestare al lui Yoon, prima dată când o astfel de măsură este luată împotriva unui președinte în funcție. Echipa de securitate prezidențială a declarat că măsurile de securitate „vor fi luate în conformitate cu procedurile legale”.

Yoon, fost procuror, a refuzat să răspundă la trei citații emise de anchetatori în ultimele săptămâni, cerându-i-se să coopereze cu autoritățile.  Mulțimi de susținători devotați s-au adunat lângă reședința prezidențială, în ciuda temperaturilor scăzute, unii campând acolo peste noapte.

Mulți dintre susținătorii liderului,  considerat la scară largă ca un conservator radical și un aliat ferm al SUA, dur față de Republica Populară Chineză și Coreea de Nord, purtau pancarte cu expresia „Opriți furtul” și „Arestați CIO”, în timp ce alții fluturau steaguri americane.

Sursa Foto: Profimedia

Citește și:

Președintele suspendat al Coreei de Sud se opune ARESTĂRII sale și avertizează că va lupta „până la capăt”

Absolvent al Facultății de Istorie (2013-2016) și al programului de master „Istorie și Practică în Relații Internaționale” (2019-2021) la Universitatea din București, Alexandru Stan Bogdan ... vezi toate articolele
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gandul

Mandat de ARESTARE pentru președintele suspendat al Coreei de Sud. Autorităţile au încercat vineri dimineaţă să-l aresteze

Autorităţile sud-coreene au intrat vineri dimineaţă în complexul reşedinţei preşedintelui sud-coreean suspendat Yoon Suk Yeol. Obiectivul era executarea mandatului de arestare pe numele său. Dar reprezentanții autorităților au fost  întâmpinați de sute de protestatari și de forţele de securitate ...

Cum i-ar afecta pe români în viitorul apropiat SISTAREA furnizării gazelor rusești prin Ucraina. Expert în energie: „O provocare foarte mare”

Dumitru Chisăliță, expert în energie și președintele Asociației Energia Inteligentă, a făcut – într-un interviu pentru GÂNDUL – o analiză a situației din sistemul energetic din România, mai ales în contextul actual, după ce furnizarea de gaze rusești prin Ucraina a fost întreruptă, ca...

Meteorologii Accuweather anunță o iarnă cum n-a mai fost în București. Câte zile ninge în ianuarie și februarie 2025

Iată prognoza meteo Accuweather, actualizată pentru începutul anului2025. Când va ninge în București în ianuarie și februarie. Gerul își va intra în drepturi în prima lună a anului, în timp ce în februarie vor fi patru zile de ninsoare.  Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza meteo pentr...

Prioritatea zero a noului Parlament: Legea BUGETULUI de stat pentru 2025. Surse: Aleșii ar putea fi chemați în sesiune extraordinară

Guvernul va adopta bugetul de stat pe 2025 în primele ședințe din luna ianuarie, iar Parlamentul se pregătește să-l voteze în sesiune extraordinară la sfârșitul aceleași luni, au declarat surse guvernamentale și parlamentare pentru Gândul. Deși sesiunea extraordinară ar putea avea loc în ultima s...

BANCUL ZILEI | Ștergătoarele de la mașină

Bancul de vineri | Ștergătoarele de la mașină Bulă intră furios pe ușă: – Bubuliuno, unde sunt ștergătoarele de la mașină? – Le-am dat jos, Bulă! – Păi de ce? – Pentru că sunt fidelă! – Cum așa, ce legătură au ștergătoarele cu fidelitatea? – Este simplu: p...

Bancul de vineri | Cum se ceartă colegele la muncă

Este vineri și începem ziua cu un banc minunat pentru tine! Gândul vă ajută să întâmpinați începutul de week-end cu bună dispoziție. Într-un birou unde lucrau numai femei a izbucnit o ceartă. A fost chemat șeful serviciului. Ca să pună capăt scandalului, șeful a cerut liniște, apoi a spus: -Să în...

Victorie pentru familia lui Vadim Tudor. Cum au reușit fiicele Tribunului să recupereze „Casa cu păpuși” de la Bran /„O vor reface”

Vila de suflet a lui Corneliu Vadim Tudor de la Bran era trecută încă din 2011 pe numele Lidiei Samson, sora cea mică a regretatului poet. După moartea omului politic, din 2015, între soția și fiicele lui Vadim pe de-o parte și Lidia, sora scriitorului, a început un scandal pe casa din județul Br...

Pescobar are planuri mari cu o nouă AFACERE: „Pun România pe harta mondială”

Pescobar a anunțat că își deschide o nouă afacere și se arată extrem de încrezător în inițiativa sa. Proiectul este tot în domeniul HORECA, însă nu e vorba de un restaurant, ci de un centru de SPA cu facilități de lux.  Pescobar a demarat deja construcția unei vile cu 52 de camere și 120 de [R...

Donald Trump denunță imigranții ilegali, după recentele ATACURI sângeroase din SUA, deși au fost comise de cetățeni americani

Donald Trump a denunţat imigranții ilegali, în contextul atacurilor din New Orleans, Las Vegas și Queens, deși atacatorii sunt cetățeni americani. Trump a criticat politica „frontierelor deschise” a lui Joe Biden și a denunțat imigranții ilegali, după atacurile din New Orleans, Las Vegas și Queen...

Netflix vine cu surprize pentru cinefili, în ianuarie 2025. Cele 6 filme care vor fi disponibile pe platformă

Netflix vine cu surprize pentru toți cinefilii. În ianuarie 2025, vor fi încărcate alte 6 filme pe platforma de streaming. Iată detalii legate de peliculele care vor fi disponibile în următoarea perioadă pe aplicație. Primul titlu care va fi disponibil pe Netflix se numește „Wallace & Gromit:...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.