Fostul președinte Barack Obama va fi prezent la inaugurarea lui Donald Trump pe 20 ianuarie, conform unei declarații oficiale, citate de CNN. Cu toate acestea, Michelle Obama, fosta primă doamnă, a anunțat că nu va participa la ceremonia de depunere a jurământului.
„Se confirmă că fostul președinte Barack Obama va participa la cea de-a 60-a ceremonie inaugurală. Fosta primă doamnă Michelle Obama nu va participa la inaugurare”, se arată într-o declarație a Biroului lui Barack și Michelle Obama.
Decizia de a nu participa la depunerea jurământului oficial al lui Trump reprezintă o abatere de la tradiția oficială a ceremoniei, la care de obicei iau parte foștii președinți și soțiile lor.
În pofida absenței lui Michelle Obama, fostul președinte George W. Bush și soția sa, Laura Bush, au confirmat că vor fi prezenți, iar surse citate de CNN au indicat că și Bill Clinton și Hillary Clinton vor lua parte la eveniment.
Michelle Obama a fost, de asemenea, absentă de la un serviciu de pomenire pentru fostul președinte Jimmy Carter, desfășurat săptămâna trecută, în timp ce soțul său, Barack Obama, a participat la ceremonie.
Beautiful moments from the service at Washington National Cathedral this morning honoring former President Jimmy Carter. pic.twitter.com/CwikJWLbjQ
— The Carter Center (@CarterCenter) January 9, 2025
În 2017, Michelle Obama a ales să îi întâmpine pe Donald Trump și pe Melania Trump la Casa Albă înaintea ceremoniei de inaugurare, lăsând la oparte orice animozități dintre administrația Obana și Trump.
„Au fost lacrimi, au fost emoții. Dar apoi să stau pe acea scenă și să urmăresc opusul a ceea ce am reprezentat – nu a existat diversitate, nu a existat culoare pe acea scenă, nu a existat nicio reflectare a sensului mai larg al Americii”, a spus ea într-un podcast în 2023.
Familia Trump nu a participat la învestirea președintelui Joe Biden din 2021, din cauza afirmațiilor nefondate ale fostului președinte, care susținea că a câștigat alegerile din 2020.
Foto: Shutterstock