Într-o ediție transmisă live de Gândul, Dan Diaconescu a împărtășit, cu umor și o doză de nostalgie, o întâmplare de pe vremea unei delegații oficiale în China, pe când președinte era Ion Iliescu. În stilul său caracteristic, a povestit despre atmosfera din acele vremuri și un banc savuros care a marcat vizita. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Relatările sale încep cu detalii despre o delegație română formată din politicieni și oameni de afaceri cunoscuți, printre care George Copos și Dan Voiculescu. Grupul a ajuns în orașul Shenzen, pe atunci un centru IT revoluționar. Cu umor, Diaconescu descrie diferențele dintre participanți și cum ziariștii erau mereu marginalizați.
La un moment dat primesc o invitație să plec în China. Iau invitația și mă duc în China, eram cu o delegație, era Ion Iliescu președinte. Oameni de afaceri, erau cunoscuți și mai puțin cunoscuți, erau George Copos, Dan Voiculescu. Și cum stăteam noi într-un hotel, după ce corobăim prin China, ajungem în orașul Shenzen, care era de pe timpul ăla o revoluție IT în orașul ăsta. Erau niște mese rotunde unde stăteam noi, ziariștii, pleava, iar la masa cealaltă erau politicienii”, povestește el.
Diaconescu a adăugat o notă comică povestind o întâmplare de pe vremea lui Ceaușescu despre un eveniment amuzant între Nicolae Ceaușescu și un oficial chinez. Acesta povestește despre confuzia creată probabil dintr-o traducere greșită.
Venea chinezul, dădea mâna cu toată lumea și aterizează și avionul românesc. Chinezul, președintele Chinei, întreabă: «Ooo, bine ați venit! Câți sunteți? Domne, sunteți 3.000, 2.000, 4.000? Să vedem cum vă cazăm de la aeroport». Și traducătorul, translatorul, cum a tradus el pe aeroport acolo, chinezul lui Ceaușescu: «Voi câți sunteți?» Ceaușescu a zis: «Păi 18 milioane». Și chinezul a zis: «Păi ocupați-vă de toți». Dar delegația română era de câteva sute de persoane”, a povestit Diaconescu.
Povestea s-a întors apoi la experiența personală a lui Dan Diaconescu din acea călătorie. Cu autoironie, acesta a descris cum obișnuia să mănânce copios, motivându-și apetitul prin greutățile îndurate de generațiile trecute din familia sa.
Și ajung aici, în China, și vine la urechea mea. Eu mâncam, eram disperat. Am foamea mai multor generații. Dacă bunicii mei, străbunicii mei au făcut foamea, mie și când nu-mi e foame, mi-e foame”, a spus acesta.
Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”