Premierul Marcel Ciolacu a fost întâmpinat, luni seară, de președinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Așa cum a promis, prim-ministrul român și-a salutat gazdele fără ajutorul vreunui translator. Vizita are loc în contextul începutului unui nou ciclu instituțional la nivel european, după alegerile europarlamentare din iunie și adoptarea noii Agende Strategice 2024-2029.
Luni seară, o delegație guvernamentală, din România, condusă de premierul Marcel Ciolacu, a fost primită la Parlamentul europa de președinta Roberta Metsola. Printre principalele puncte ale agendei întâlnirii se numără întrevederea cu noul secretar general al NATO, Mark Rutte, și discuții cu lideri ai Uniunii Europene: Roberta Metsola și António Costa, președintele ales al Consiliului European.
În discuțiile cu Roberta Metsola, premierul va aborda subiectul aderării României la Spațiul Schengen, un obiectiv prioritar pentru guvernul condus de Marcel Ciolacu.
Aceasta i-a prezentat premierului Marcel Ciolacu o parte a echipei cu care lucrează la Parlamentul European și care are în componență foarte mulți români; aspect pe care i l-a subliniat și Metsola prim-ministrului român.
Foarte mulți români, în Guvernul meu, i-a spus aceasta lui Ciolacu.
CITEȘTE ȘI:
Marcel Ciolacu, vizită oficială la Bruxelles. Va discuta despre aderarea la SCHENGEN și apărarea României: „NATO garantează securitatea României”
Premierul Marcel Ciolacu să pregătește să plece la Bruxelles, în timp ce fiul său dă EXAMENUL de rezidențiat