De ce erau atât de valoroase obiectele dacice furate de la muzeul din Olanda. Ce spune directorul Muzeului Național de Istorie

De ce erau atât de valoroase obiectele dacice furate de la muzeul din Olanda. Ce spune directorul Muzeului Național de I
📅 2025-01-27

Directorul Muzeului Național de Istorie, Ernest Târnoveanu, a declarat că în urma exploziei la muzeul din Olanda au fost furate 4 piese dacice extrem de valoroase, chiar și coiful din aur pur de la Coțofenești. Acesta a explicat că așteaptă ancheta poliției, iar țara noastră va trimite specialiști, dacă vor fi solicitați.

„Asta nu face ca situația să fie mai puțin gravă, dar este bine ca publicul să fie informat asupra situației reale”, a spus Târnoveanu, care admite însă că piesele furate sunt cele mai valoroase.

„(Piesele furate – n.r.) sunt dintre cele mai valoroase și cele mai bine cunoscute în public atât în țară, cât și în străinătate. În acest moment așteptăm rezultatul Poliției olandeze și cu siguranță că vor fi solicitați și specialiști din România”, a mai spus Ernest Târnoveanu.

Civilizația Daciei, prezentată în expoziția muzeului din Drents

În acest weekend, ar fi fost ultima dată în care expoziția se afla la acest muzeu. Aceasta spune povestea dacilor, un popor bogat, însă relative necunoscut, care a trăit în ceea ce înseamnă acum România. Dacii sunt cunoscuți pentru comorile lor de aur și argint. În Muzeul din Drents existau, în momentul exploziei, peste 650 de comori de aur și argint din Europa de Est.

Sâmbătă dimineață, în jurul orei 03:45, poliția a primit un raport privind o explozie la Muzeul Drents din Assen. A devenit clar că accesul în proprietate a fost obținut prin forțarea unei uși cu explozibili. Au fost furate mai multe capodopere arheologice, chiar și coiful de aur de la Coțofenești.

Coiful de aur de la Coțofenești este un coif geto-dac care datează din prima jumătate a secolului al IV-lea î.Hr. El a fost descoperit în anul 1928, în satul Coțofenești, comuna Poiana Vărbilău, județul Prahova. Este o piesă din aur masiv, care cântărește 770 de grame și este aproape intactă. Ii lipsește doar partea superioară a calotei.

Acest coif a fost adus initial la Muzeul Național de Antichități din București și păstrat acolo până în anul 1970, fiind expus la Muzeul Național de Istorie a României, în sala de tezaur. Coiful datează în jurul anilor 400 î.Hr. Este foarte probabil ca acesta să fi aparținut unui rege geto-dac, căpetenie a unei formațiuni politice autohtone constituită în zonă, pe la finalul secolului V, începutul secolului IV i.e.n.

CITEȘTE ȘI:

Mirabela Năstase a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității Hyperion. Vreme de 3 ani a fost redactor la revista VIP, unde a făcut reportaje și interviuri ... vezi toate articolele
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gandul

‘’Cu Gândul la București’’ începe luni, 20 ianuarie, de la ora 18.00. Invitat: Marius Pavel

Invitatul zilei este Marius Pavel, consilier local al Sectorului 3. Emisiunea o puteti urmări pe gandul.ro și pe canalul de YouTube Gândul.

România, promovată la târgurile de turism din Spania și Franța. Ape VINDECĂTOARE, peisaje fascinante și gastronomie autentică

România a fost prezentată drept o destinație turistică de neratat la târgurile de turism din Madrid și Paris. Vizitatorii au fost invitați să descopere peisajele spectaculoase, stațiunile balneare și gastronomia autentică, alături de circuite culturale și ecoturism. Cu o treime din izvoarele term...

Documentul oficial ce arată că apartamentele grupului NORDIS nu au fost vândute de două ori

Insolvența grupului Nordis a fost cauzată de un cumul de elemente, printre care putem evidenția decizia de a dezvolta simultan mai multe proiecte, fără o evidență clară a fondurilor și estimări eronate ale costurilor. Documentul oficial nu indică faptul că apartamentele ar fi vândute de două ori,...

ACTORUL Florin Piersic a împlinit astăzi 89 de ani / „Cel mai mult îmi doresc să fiu din nou pe SCENĂ cu publicul meu”

Astăzi, 27 ianuarie, marele actor român Florin Piersic împlinește 89 de ani, ocazie cu care a primit o vizită specială de la prietenul său, Dan Negru, la Cluj. Întâlnirea a avut loc în cinematograful care îi poartă numele, un loc plin de amintiri pentru maestru. Dan Negru a surprins acest moment ...

Alexander Lukașenko câștigă al ȘAPTELEA mandat de președinte în Belarus: „Mai bine o DICTATURĂ ca în Belarus decât o democrație ca în Ucraina”

Alexander Lukașenko a fost declarat câștigător al alegerilor prezidențiale din Belarus, cu 86,8% din voturi, conform rezultatelor inițiale. Lukașenko nu s-a confruntat cu nicio provocare serioasă din partea celorlalți patru candidați înscriși pe buletinul de vot, în urma unor alegeri pe care Guve...

Ce s-a ales de CHUMLEE de la „Așii Amanetului”. Ce ocupație are acum Austin Russell, după problemele cu legea

De câte ori dispare un star din emisiunea „Așii Amanetului”, fanii dezbat adevărate teorii ale conspirației, cu privire la locul în care ar putea fi acesta. Zvonuri și speculații au apărut și cu privire la Austin „Chumlee” Russell, îndrăgitul personaj din „Așii Amanetului”. În prezent, la cei 42 ...

Podul de la Brăila, recepționat în iunie, după asfaltarea sensului Brăila – Tulcea. Cristian Pistol: „Drumurile de legătură sunt gata”

Podul de la Brăila, cu drumurile de legătură, va fi recepționat de CNAIR în luna iunie, la doi ani după inaugrare, după ce va fi reasfaltat și sensul de mers Brăila-Tulcea. Asta deoarece “antreprenorul nu a înțeles sau nu a vrut să uziteze de posibilitatea recepției parțiale”, după cum afirmă dir...

Muzeul Brukenthal, din Sibiu, își ÎNCHIDE temporar sediile, în urma jafului din Olanda. Ce pun la cale șefii instituției

Sediile Muzeului Național Brukenthal din Sibiu au fost închise temporar. Conducerea instituției a luat decizia ca urmare a jafului din Olanda. Sediile sunt închise în perioada 27-31 ianuarie. Muzeul Național Brukenthal a trecut printr-un jaf asemănător celui de la muzeul din Olanda, în anul 1968....

Depozitele de GAZE NATURALE au ajuns la jumătate după trei luni de la startul sezonului rece. Pe ce loc este România în Uniunea Europeană

După aproape trei luni de la debutul sezonului rece, 1 noiembrie, dată de la care au început să fie extrase gaze din depozitele constituite, conform reglementărilor europene, pentru a fi o rezervă în caz de scădere a producției sau necesar crescut de consum, depozite României au început să scadă ...

Săptămâna începe cu bursele pe ROȘU la nival global din cauza succesului neașteptat al AI DeepSeek care are performanțe mai mari decât ChatGPT

Săptămâna aceasta începe cu bursele pe roșu la nivel global. Acțiunile marilor companii americane, asiatice și europene sunt trase în jos din cauza unui startup chinez – AI DeepSeek. AI DeepSeek a depășit ChatGPT și a devenit cea mai descărcată aplicație gratuită disponibilă în App Store de...

Good News

Only good and positive news.