Insolvența grupului Nordis a fost cauzată de un cumul de elemente, printre care putem evidenția decizia de a dezvolta simultan mai multe proiecte, fără o evidență clară a fondurilor și estimări eronate ale costurilor. Documentul oficial nu indică faptul că apartamentele ar fi vândute de două ori, în ciuda altor ipoteze.
Compania Nordis Management a fost acuzată în spațiul public că ar fi semnat promisiuni de vânzare contracte pentru aceleași apartamente cu persoane diferite. Reprezentanții companiei au negat ferm aceste discuții. De asemenea, documentul oficial analizat de Profit.ro nu face nicio referire la vânzări multiple.
Estimările greșite ale costurilor, întârzierile în livrarea proiectelor și daunele semnificative impuse de creditori au avut consecințe dezastruoase pentru Nordis Management, ducând la colapsul întregii companii. La baza prăbușirii a ceea ce avea potențialul de a fi unul dintre cele mai de succes proiecte imobiliare a stat, de fapt, gestionarea defectuoasă a fondurilor.
Din păcate, compania nu a împărțit activitatea de dezvoltare pe centre de cost și profit, ceea ce a dus la o lipsă de vizibilitate asupra cheltuielilor și profitabilității fiecărui proiect. Pe lângă acest aspect, unele proiecte, precum Nordis Sinaia, au fost mult mai costisitoare. Consolidării terenului și alte servicii necesare au dus la depășirea bugetului încă din fază incipientă.
Aspecte exterioare precum creșterea prețurilor materialelor de construcții din cauza pandemiei și a Războiului din Ucraina a destabilizat puternic capacitatea de finanțare a proiectului.
Nordis își finanța proiectele din avansurile clienților, stabilind prețuri înainte de finalizarea lor, iar această abordare a creat blocaje de cash-flow și o dependență periculoasă de veniturile viitoare.
Pentru finalizarea Blocului 1 din proiectul din Mamaia, compania prevedea finanțarea din fonduri generate, provenite din valorificarea activelor excedentare, inclusiv imobile și creanțe, cu un buget inițial de 1 milion de euro, pregătit pentru sezonul estival 2025.
Unitățile locative finisate și mobilate din primele șase etaje urmează a fi utilizate pentru a genera venituri prin operare hotelieră, iar profiturile generate vor fi utilizate pentru a finaliza blocurile 2, 3 și 4 și parcările asociate.
Proiectul Nordis Sinaia a implicat costuri foarte mari din cauza consolidării terenului pe care urma să fie ridicată construcția. Bugetul a fost cu mult depășit, iar lucrările sunt departe de a fi finalizate. Pentru remedierea situației, reprezentanții Nordis Management iau în considerare să propună clienților transferul tuturor promisiunilor de vânzare-cumpărare pe proiectul din Brașov.
Compania este în discuții avansate cu un investitor interesat de finalizarea proiectului Nordis Brașov, fapt ce va facilita livrarea imobilelor către cumpărătorii din proiectele din Brașov și, eventual, Sinaia, dacă nu se identifică alternative.
Citește și: