Companiile private de furnizare a energiei PROFITĂ de expirarea plafonării. Oferte de până la 13 ori mai mari decât tariful actual

Companiile private de furnizare a energiei PROFITĂ de expirarea plafonării. Oferte de până la 13 ori mai mari decât tari
📅 2025-01-15

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după o întrunire cu ministrul Finanțelor, că plafonarea preţurilor la gaz şi curent ar putea fi prelungită până la finalul anului. Companiile private profită de faptul că după 1 aprilie, măsura plafonării va expira, și își prezintă ofertele, care uneori sunt de 13 ori mai mari decât tarifele actuale.

La acest moment nu este clar dacă plafonarea va fi aplicată tuturor consumatorilor, sau doar cetățenilor vulnerabili, sub forma unui ajutor de stat.

Între timp, mai multe companii și-au prezentat ofertele pentru serviciile de furnizare a energiei, pentru perioada de după 1 aprilie, când măsura plafonării va expira.

Unele companii private vin cu oferte care sunt triple sau de 13 ori mai mari decât tarifele actuale.

Schema actuală de plafonare expiră după 1 aprilie, iar guvernul se gândește să o prelungească, însă nu se știe, momentan, ce va presupune un eventual proiect în acest sens.

„Cu certitudine, Guvernul României va lua măsuri astfel încât zona de plafonare către consumatori și către economie să fie menținută. Vom încerca să acoperim tot anul”, spune Marcel Ciolacu, premierul României.

Ministrul Energiei a declarat că ia în considerare prelungirea schemei de plafonare.

„Dacă vom continua schema de compensare plafonare, ceea ce pare a fi scenariul de bază, va trebui şi ea finanţată, pentru a mai putea stinge din datoriile acumulate către furnizori”, spune Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

FOTO: Envato

Citește și:

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul ... vezi toate articolele
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gandul

„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de FRAUDĂ pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii din România

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a avertizat cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon). Prin această metodă atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum WhatsApp, ulterior folosind aceste cont...

Bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino a fost PRINS și dus la audieri

Autoritățile l-au prins pe individul care a pătruns în incinta Spitalului Cantacuzino din Capitală și a sustras trei picioare amputate, împachetate în saci biochimici, în seara de 10 ianuarie, anul acesta. Bărbatul a fost dus la sediul poliției pentru audieri, a anunțat Direcția Generală a Poliți...

Dan Diaconescu „Groenlanda va fi 100% acaparată de către SUA”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Dan Diaconescu a adus din nou în discuție subiecte inedite și idei surprinzătoare, abordând cu umor situația Groenlandei, relațiile cu SUA și… lipsa unei echipe naționale de fotbal. În stilul său caracteristic, Diaconescu a oferit o perspectivă aparte asupr...

Dan Diaconescu: „Când am ajuns prima dată în China, aveam FOAMEA mai multor generații”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Dan Diaconescu a împărtășit, cu umor și o doză de nostalgie, o întâmplare de pe vremea unei delegații oficiale în China, pe când președinte era Ion Iliescu. În stilul său caracteristic, a povestit despre atmosfera din acele vremuri și un banc savuros care a...

Cum a reușit o profesoară să facă 13 călătorii în Europa, într-un an, cu doar 3000 de euro

Claire Howard este numele unei profesoare britanice care a devenit cunoscută pentru faptul că a reușit să călătorească de 13 ori într-un singur an cu un buget de doar 3000 de euro și fără să-și ia nici măcar o zi liberă de la muncă. Povestea ei a atras atenția datorită modului ingenios în care și...

Tanczos Barna cere modificarea legii INSOLVENȚEI. Statul are arierate IRECUPERABILE de aproape 85 de miliarde de lei

Tanczos Barna, ministrul Finanțelor, cere modificarea legii insolvenței la adăpostul căreia firmele evită plata dărilor prin faliment controlat. În acest moment Statul are arierate irecuperabile de aproape 85 de miliarde de lei. Firmele private au (actuala lege a insolvenței) ca protecție în fața...

Dan Diaconescu: „Cea mai mare provocare a mea este să nu fac plinul la AVION”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Dan Diaconescu a relatat o întâmplare amuzantă legată de utilizarea avionului său privat. Acesta a povestit despre una dintre „cele mai mari încercări” ale vieții sale – deciziile neașteptate și costisitoare pe care trebuie să le ia atunci când vine vorba d...

Dan Diaconescu: „CANADA este între Alaska și restul Americii, ca un șnițel de parizer”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, jurnalistul Dan Diaconescu a discutat despre politica internațională și mișcările geopolitice ale marilor puteri. Cu stilul său ironic, jurnalistul a comentat intențiile lui Donald Trump de a anexa teritorii precum Groenlanda sau Panama. Diaconescu a făcut ...

Grigore Leșe, luat cu AMBULANȚA de la hotel, la Botoșani, după ce i s-a făcut rău în urma unui recital. Ce spun medicii

Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la puțin timp după ce a susținut un recital la Gala de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Conform medicului șef al UPU-SMURD, Ramona Guraliuc, artistul a fost preluat d...

Dan Diaconescu: „M-a costat 4000 de lei un ZBOR București-Craiova dus-întors”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Dan Diaconescu a oferit perspective surprinzătoare asupra costurilor zborurilor interne și internaționale. Cu umor și sinceritate, acesta a împărtășit experiențe personale legate de utilizarea avioanelor private, subliniind discrepanțele dintre prețurile di...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.