Americanii de la Lockheed Martin construiesc o fabrică de baterii la Oradea/Ilie Bolojan "i-a asigurat de tot sprijinul instituțional"

Americanii de la Lockheed Martin construiesc o fabrică de baterii la Oradea/Ilie Bolojan "i-a asigurat de tot sprijinul
📅 2025-01-20

Președintele Senatului României, Ilie Bolojan, s-a întâlnit luni cu reprezentanții firmei care este lider mondial în industria de apărare și tehnologie spațială. Lockheed Martin are în vedere o investiție la Sinteza Oradea pentru dezvoltarea unei fabrici de baterii de mare capacitate. 

Compania românească, Sinteza Oradea, va construi o fabrică de baterii de stocare, în acord cu americanii de la Lockheed Martin. Investiția este una pe termen lung, în valoare de 50 mil. euro și se va derula în cadrul unui program al Ministerului Energiei din România, cofinanțat UE.

„Discuția s-a concentrat pe investiția pe care Lockheed Martin o are în vedere pentru dezvoltarea unei fabrici de baterii de mare capacitate la Sinteza Oradea: compania își propune să dezvolte proiectul din România într-un hub european în domeniul eficienței și securității energetice; cercetarea și componentele necesare vor fi realizate prin instituții de cercetare și companii din România.  Președintele Senatului i-a asigurat pe reprezentanții Lockheed Martin de tot sprijinul instituțional pentru realizarea acestei investiții”, a transmis Senatul României.

CITEȘTE ȘI:

A absolvit studii superioare de jurnalism și are o experiență de peste 15 ani în mai multe redacții de presă scrisă și TV, din România. vezi toate articolele
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri gandul

Motivul bizar pentru care un român a apelat 112. Ce a putut să-i spună operatorului

Un român a apelat numărul de urgență 112 pentru un motiv bizar, potrivit ultimelor date apărute în spațiul public. Numărul apelurilor non-urgente a scăzut cu aproximativ 1 milion, față de anii precedenți. Totuși, au existat cetățeni care au sunat la 112 reclamând operatorilor STS diverse situații...

Influencerul Arman Abbasi a fost băgat în spital dintr-un PUMN de un tânăr care a refuzat să fie filmat

Un influencer din București a fost bătut de un adolescent pe care intenționa să-l intervieveze. Agresorul a refuzat, iar in urma insistențelor „producătorului de conținut” l-a băgat pe acesta în spital dintr-un singur pumn. Potrivit unor surse judiciare, influencerul este Arman Abbasi...

Consiliul Concurenței a sancționat două companii cu 1,4 milioane lei pentru TRUCAREA de licitații. Lucrarea este deja finalizată

Consiliul Concurenței a sancționat Societatea de Construcții Napoca SA și compania Beton Constructorul SRL cu amendă în valoare totală de 1,42 milioane de lei (286.758 euro), pentru trucarea unei licitații lansate de Primăria comunei Chinteni, din județul Cluj. Autoritatea în domeniul concurenței...

În ultima zi de mandat, BIDEN îi grațiează preventiv pe FAUCI, Milley și membrii Comitetului 6 Ianuarie / „Nu pot, cu bună știință, să nu fac nimic”

Președintele american Joe Biden a emis, luni, în ultima sa zi la Casa Albă, grațieri preventive pentru fostul consilier medical Anthony Fauci, generalul în retragere Mark Milley și membrii comisiei din Camera Reprezentanților care au investigat atacul la Capitoliul SUA, din 6 ianuarie 2021. Pe li...

Ascensiunea mișcării conservatoare „MAGA”: Cum Donald Trump transformă cultura americană, de la sport la divertisment TV

Mișcarea conservatoare „Make America Great Again” (MAGA), lansată de Donald Trump de aproape 10 ani, își extinde influența dincolo de Casa Albă, având un impact profund asupra mai multor aspecte ale societății americane, de la sport și divertisment până la mediul corporativ și cultura populară. P...

Provocarea mandatului lui Donald TRUMP: Pacea între Putin și Zelenski. Analist militar: „Rusia va cere ca Ucraina să renunțe la accederea în NATO”

Unul dintre cele mai importante puncte de discuție din politica externă a președintelui Donald Trump va fi, fără îndoială, conflictul dintre Rusia și Ucraina. De la începutul războiului în februarie 2022, Trump a subliniat că, dacă va reveni la Casa Albă, va pune pe agenda sa prioritară obținerea...

UE evită să îi transmită un ”mesaj specific” președintelui TRUMP /Comisia Europeană pare să se distanțeze de vizita Giorgiei Meloni în SUA

Uniunea Europeană nu îi transmite niciun ”mesaj specific” președintelui Statelor Unite, Donald Trump, anunță Comisia Europeană, care pare să se delimiteze de vizita la Washington a premierului Italiei, Giorgia Meloni. Un jurnalist a întrebat, la conferința de presă a Comisiei Europene, dacă a exi...

Protecție divină pentru aceste 3 ZODII, în februarie 2025. Cum vor fi influențați nativii în cele 28 de zile

Trei zodii vor beneficia de protecție divină, iar norocul va fi de partea lor, în februarie 2025. Iată cum vor fi influențați acești nativi, în cele 28 de zile, în plan financiar, amoros și social. Trei nativi vor avea parte de vești bune din partea astrelor. Luna februarie 2025 va aduce acestor ...

11 măsuri radicale promise de Donald Trump. Le va aplica din prima zi a celui de-al doilea mandat de președinte reales al SUA

Președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a făcut o serie de promisiuni despre măsurile pe care le va aplica încă din prima zi a noului său mandat. Planurile lui Trump sunt extinse și vizează mai multe domenii. Printre ordinele executive menționate se află: deportarea în masă a imigranți...

Viktor Orban: După învestirea lui Donald Trump, „până și SOARELE va străluci diferit la Bruxelles”

Președinția lui Donald Trump în Statele Unite va declanșa un nou val de creștere a dreptei în Europa, a declarat premierul ungar Viktor Orban. Premierul maghiar, un susținător îndelungat al lui Trump, preconizează o „epocă de aur” pentru relațiile dintre SUA și Ungaria, stat membru al UE, sub pre...

Good News

Only good and positive news.