Bundesliga: Dortmund - Leverkusen, vineri, 21:30, DGS 1
La Liga: Rayo - Celta Vigo, vineri, 22:00, DGS 2
După 21 de etape de campionat, ”Câinii” se află pe locul al 3-lea (cu 36 de puncte), la doar un singur punct în spatele liderului Universitatea Cluj (37 de puncte).
Deși echipa sa se află la o distanță minimă față de prima poziție a ierarhiei, antrenorul Zeljko Kopic (47 de ani) crede că Dinamo are nevoie de întăriri serioase pentru a se implica în lupta la titlu din acest sezon.
Zeljko Kopic, care a semnat prelungirea contractului cu Dinamo, crede că formația sa va avea șanse reale să se bată la titlu în actuala stagiune doar dacă în această iarnă vor sosi la echipă 3-4 jucători extrem de valoroși, mult peste nivelul SuperLigii.
Însă, până la implicarea în această ”luptă”, tehnicianul croat a subliniat că Dinamo trebuie în primul rând să-și asigure prezența în play-off la finalul sezonului regulat.
”Trebuie să construim un Dinamo și mai puternic. Cu 3-4 jucători de o calitate ridicată, ne putem înscrie pe acest drum (n.r. pentru câștigarea titlului). Trebuie să performăm, dar în primul rând trebuie să ajungem în play-off. Vreau să ajungem la un nivel și mai bun”, a spus Kopic, într-un interviu acordat Digi Sport.
Până acum, Dinamo a transferat în această iarnă un singur jucător: atacantul Alexandru Pop (24 de ani) de la Oțelul Galați, pentru 100.000 de euro.
Însă, după cum a anunțat și Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, la echipă ar urma să mai sosească jucători noi în această ”fereastră” de transferuri.