Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Totuși, partida s-a dovedit a fi una de uitat pentru mijlocașul estonian, care a rezistat pe teren doar 36 de minute, după care a fost scos cu targa de pe teren.
În locul lui Mattias Kait, pe teren a intrat belgianul Xian Emmers (25 de ani).
Imediat după accidentare, giuleștenii l-au trimis pe Kait în Serbia, la Marijana Kovacevic, crezând că este vorba despre o problemă musculară, în speranța că va fi tratat cât mai rapid, în perspectiva că ar putea fi apt chiar pentru meciul din Cupa României, cu Botoșani, scor 2-0, deoarece Hromada era suspendat și pentru acea partidă.
Din păcate pentru el, Marijana Kovacevic a adus la concluzia că problema mijlocașului estonian nu este una musculară, ci la tendon, iar acesta ar urma să stea departe de teren între șase și opt săptămâni, conform estimărilor.
Dacă recuperarea va decurge mai bine, acesta ar putea reveni în 6 săptămâni. Însă, în caz contrar, ar reveni după aproximativ două luni.
Este o lovitură grea primită de Marius Șumudică, deoarece Kait reprezenta varianta de înlocuire pentru Hromada, care are din nou probleme, de data aceasta medicale. Slovacul a fost accidentat de către Vahid Selimovici, care s-a ales cu un cartonaș roșu în urma faultului extrem de dur din Rapid - Hermannstadt 1-0, când a intrat cu ambele tălpi sus.
Mattias Kait a fost adus de Rapid în ianuarie 2022, de la Bodo/Glimt. De la momentul transferului, estonianul a bifat 88 de meciuri în tricoul giuleștenilor, perioadă în care a marcat patru goluri și a oferit șase pase decisive.