Comunicatul emis de ANAD, după ce ”Berto” a fost prins dopat: Suspendarea maximă este de 4 ani!

Comunicatul emis de ANAD, după ce ”Berto” a fost prins dopat: Suspendarea maximă este de 4 ani!
📅 2024-11-05

La scurt timp de la anunțul făcut de ”Berto”,  liderul SuperLigii a emis un comunicat prin care s-a delimitat de acțiunile lui ”Berto” și a anunțat că înțelegerea atacantului a fost reziliată de comun acord.

Comunicatul emis de ANAD: ”Dacă sportivul poate demonstra că utilizarea substanței nu a fost destinată îmbunătățirii performanței sportive sau obținerii unui avantaj competițional, sancțiunea va fi sub formă de mustrare”

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD) a emis un comunicat de presă la o zi distanță prin intermediul căruia a transmis că ”Berto” riscă o suspendare de patru ani în cazul în care instituția va demonstra că fotbalistul a luat conștient această substanță.

Totodată, în situaţia în care ANAD nu va putea demonstra intenţia sportivului cu privire la încălcarea reglementărilor antidoping, perioada de suspendare poate fi redusă la 2 ani, în temeiul art. 86 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 310/2021.

De asemenea, art. 94 lit. a) din Legea nr. 310/2021 prevede că, în cazul unei substanţe specifice, cum este furosemidul, dacă sportivul poate demonstra că utilizarea substanţei nu a fost destinată îmbunătăţirii performanţei sportive sau obţinerii unui avantaj competiţional, sancţiunea va fi sub formă de mustrare şi fără perioadă de suspendare.

”În legătură cu informațiile apărute în spațiul public, Agenția Națională Anti-Doping (ANAD) informează că fotbalistul Hildeberto Jose Morgado Pereira, legitimat la AS FC Universitatea Cluj, a fost notificat în legătură cu un rezultat analitic pozitiv pentru substanța interzisă furosemid, în urma unui test anti-doping efectuat în data de 6 septembrie 2024, în afara competiției.

Substanța furosemid este un diuretic și agent mascant interzis, inclus în secțiunea S5 a Listei Interzise 2024, conform reglementărilor stabilite de Agenția Mondială Anti-Doping (WADA) și aprobată în România prin Ordinul Președintelui ANAD. Această substanță este interzisă atât în competiție, cât și în afara competiției, deoarece poate masca prezența altor substanțe dopante.

Utilizarea diureticelor fără a deține o SUT este interzisă în permanență și în orice concentrație, deoarece diureticele pot fi utilizate (a) pentru a masca prezența în urină a altor substanțe interzise; și/sau (b) pentru a induce artificial pierderea în greutate în sporturi/discipline unde sportivii trebuie să îndeplinească criterii de greutate.

Conform procedurilor legale și regulamentelor internaționale anti-doping, în termen de 10 zile de la primirea notificării, sportivul are dreptul la analiza probei B, care se află în prezent la Laboratorul de Control Doping din București, acreditat de WADA. Această analiză suplimentară este esențială pentru confirmarea rezultatului inițial al probei A. În cazul în care proba B confirmă prezența furosemidului, vor continua procedurile legale, ocazie cu care sportivul își va prezenta punctul de vedere și orice dovadă relevantă în apărarea sa.

În situația în care se va constata că sportivul a încălcat reglementările anti-doping, se poate aplica sancțiunea suspendării din activitatea sportivă pentru o perioadă de 4 ani, astfel cum se prevede la art. 86 alin. 1 lit. b) (când încălcarea reglementării anti-doping presupune o substanță specifică sau metodă specifică, iar ANAD poate proba că s-a săvârșit cu intenție) din Legea nr. 310/2021 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport, cu posibilitatea eliminării, reducerii sau înghețării sancțiunii, în conformitate cu Articolele 93, 94 sau 99.

Totodată, în situația în care ANAD nu va putea demonstra intenția sportivului cu privire la încălcarea reglementărilor anti-doping, perioada de suspendare poate fi redusă la 2 ani, în temeiul art. 86 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 310/2021.

Art. 94 lit. a) din Legea nr. 310/2021 prevede că, în cazul unei substanțe specifice, cum este furosemidul, dacă sportivul poate demonstra că utilizarea substanței nu a fost destinată îmbunătățirii performanței sportive sau obținerii unui avantaj competițional, sancțiunea va fi sub formă de mustrare și fără perioadă de suspendare, până la un maximum 2 ani de suspendare, în funcție de gradul de vinovăție a sportivului sau a altei persoane.

ANAD își menține angajamentul ferm pentru asigurarea integrității în sport și respectarea unui sport curat și echitabil. În acest caz, vom respecta toate procedurile stabilite de legislația națională și de reglementările internaționale, iar sportivul are dreptul la toate măsurile de protecție prevăzute în aceste proceduri”. (Ștefan Rohnean, președintele ANAD)

ANAD subliniază importanța prevenției și educației anti-doping, desfășurând constant programe de informare și conștientizare pentru sportivi și personalul lor de suport, inclusiv în privința riscurilor asociate cu utilizarea substanțelor interzise. Agenția reiterează că orice încălcare a regulamentelor anti-doping poate avea consecințe grave asupra carierei sportivilor și a credibilității competițiilor sportive.

Toate drepturile sportivului vor fi respectate pe parcursul întregului proces, iar informațiile vor fi gestionate cu confidențialitate și profesionalism, în conformitate cu legislația în vigoare.”, este comunicatul transmis de ANAD.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri digi sport

Măldărășanu a dezvăluit ce i-a spus Selimovic la vestiare, după intrarea "horror" asupra lui Hromada

Măldărășanu a dezvăluit ce i-a spus Selimovic la vestiare, după intrarea "horror" asupra lui Hromada

PSV - Girona, Live Video 19:45, DGS 1 / Slovan - Dinamo Zagreb, 19:45 DGS2 / Real -Milan, 22:00 DGS1. Program și televizări

PSV - Girona, Live Video 19:45, DGS 1 / Slovan - Dinamo Zagreb, 19:45 DGS2 / Real -Milan, 22:00 DGS1. Program și televizări

Csikszereda - CSM Slatina, LIVE VIDEO, 17:00, DGS 1. Rezultatele etapei a 12-a din Liga 2

Csikszereda - CSM Slatina, LIVE VIDEO, 17:00, DGS 1. Rezultatele etapei a 12-a din Liga 2

Turneul Campioanelor, ÎN DIRECT la Digi Sport. Pegula - Krejcikova, ACUM, DGS 2 / Swiatek - Gauff, 17:00

Turneul Campioanelor, ÎN DIRECT la Digi Sport. Pegula - Krejcikova, ACUM, DGS 2 / Swiatek - Gauff, 17:00

Comunicatul emis de ANAD, după ce ”Berto” a fost prins dopat: Suspendarea maximă este de 4 ani!

Comunicatul emis de ANAD, după ce ”Berto” a fost prins dopat: Suspendarea maximă este de 4 ani!

Lovitură pentru Șumudică! Un jucător e OUT aproape două luni, după ce a fost titular în FCSB - Rapid

Lovitură pentru Șumudică! Un jucător e OUT aproape două luni, după ce a fost titular în FCSB - Rapid

Au venit cifrele: FCSB, pe ultimul loc în SuperLigă!

Au venit cifrele: FCSB, pe ultimul loc în SuperLigă!

Ce surpriză! Dele Alli și-a dat acordul și urmează să semneze

Ce surpriză! Dele Alli și-a dat acordul și urmează să semneze

Novak Djokovic a declarat forfait. Anunțul făcut cu cinci zile înainte de Turneul Campionilor

Novak Djokovic a declarat forfait. Anunțul făcut cu cinci zile înainte de Turneul Campionilor

Campioana din MLS, eliminată la loviturile de departajare! Alexandru Mățan, "înger și demon" pentru echipa sa

Campioana din MLS, eliminată la loviturile de departajare! Alexandru Mățan, "înger și demon" pentru echipa sa

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.