Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Printre acestea se numără și retrospectiva anului 2024, în cadrul emisiunii Campionii Digi Sport, unde mai mulți jucători de la FCSB au oferit interviuri.
Daniel Bîrligea, cel mai în vogă atacant al momentului din SuperLiga României a vorbit despre golul pe care l-a marcat în startul reprizei secunde, mai exact după doar 9 secunde, a partidei din Europa League, scor 2-0, cu Midtjylland.
Atacantul campioanei României a descris golul ca un moment haotic, însă a mai precizat că a avut și puțină șansă.
"A fost un moment destul de haotic. Am fost inspirat. Am văzut că au pasat la portar și am zis să încerc să fac pressing, măcar dădea o pasă greșită la coechipier sau trimitea mingea în OUT, se mai întâmplă astfel de lucruri.
Norocul a fost de partea mea să mă lovească în coaste, în spate, nici nu mai țin minte și după am văzut că mingea se duce spre poartă. Am alergat cât puteam de tare, ca să nu mă ajungă portarul și am intrat cu tot cu minge în poartă.
A fost frumos să sărbătoresc înainte să intre mingea în poartă. M-am uitat de două, trei ori înainte, să văd dacă mă ajunge portarul.", a spus Daniel Bîrligea, la Digi Sport.