Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Cei doi oameni de fotbal au povestit amintiri din copilărie, dar și cum făceau rost de ghete de fotbal pe vremea în care erau juniori și nu aveau posibilități materiale.
Printre altele, Prunea a dezvăluit și singura dată când l-a făcut pe Moș Crăciun, dar și cum petrecea de Sărbători, în Israel, copil fiind.
”Da, am fost îmbrăcat o singură dată în Moș Crăciun, pentru nepoții mei. Când am coborât pe scări, fugeau ăia mici de mine (n.r. - râde). Nu s-au prins că sunt eu. S-au speriat, da, erau micuț.
Dar mi-aduc aminte cum am petrecut câteva sărbători frumoase în Israel, la Shefayim, în kibbutz. Cu echipa națională. A fost o acțiune oficială, pentru că era un turneu internațional de juniori, organizat de Sărbători.
Și am făcut și Crăciunul și Revelionul. Noi am făcut în kibbutz. Sunt niște locuri foarte frumoase, comunități practic, au case, familii, și făceam numai tâmpenii.
Spre exemplu, ne uitam la o pereche nouă de adidași și ne gândeam cum să facem ca să-i luăm (n.r. - râde).”, a povestit Prunea, la Digi Sport.
La rândul său, Dănciulescu a recunoscut că și el apela la astfel de metode pentru a face rost de ghete noi și de calitate.
”Știi cum le făceam pe asta cu adidașii? În turnee, bine, eu foarte rar, intrai cu adidașii vechi în vestiar, îi lăsai în cutie pe cei vechi, și îi luai pe cei noi.
Am făcut și eu o dată. Dar, am avut colegi care făceau știre”, a spus și Dănciulescu.