SuperLiga: Rapid - Poli Iași, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Farul - UTA, luni, 17:00, DGS 1
Diario do Peixe, o publicaţia dedicată ştirilor despre Santos FC, afirmă că cele două cluburi s-au pus de acord în privinţa unui împrumut al lui Neymar pentru o perioadă de 6 luni la formaţia paulista, care a revenit anul acesta în prima ligă, după un sezon petrecut în Serie B.
Sursa citată adaugă că preşedintele lui Santos, Marcelo Teixeira, managerul general Pedro Matins şi reprezentanţii lui Neymar au finalizat detaliile financiare ale acordului la sfârşitul săptămânii trecute.
Înţelegerea include un plan comun de plată între Santos şi Al Hilal, pentru a acoperi salariul lui Neymar în timpul perioadei de 6 luni.
Acordul urmează să fie anunţat în următoarele zile, precizează Diario do Peixe.
În prezent, Neymar câștigă la Al-Hilal 200 de milioane de euro pe an, din salariu, drepturi de imagine și bonusuri. Adică echivalentul a 1 miliard de reali brazilieni (R$).
În Brazilia, cele mai mari salarii se învârt în jurul a 1,5 milioane R$ pe lună, pentru jucători precum Gabigol (Flamengo) și Hulk (Atletico Mineiro).
La Santos, Neymar ar urma să câștige două milioane R$ pe lună (320.000 de euro).
În plus, toți banii care vor veni din sponsorizări și drepturi de imagine ca urmare a transferului la Santos vor merge tot în conturile starului brazilian.
Transferat de Al-Hilal în vara anului 2023 de la PSG, în schimbul sumei de 90 de milioane de euro, Neymar este legat prin contract până în vara acestui an de clubul saudit, perioadă în care va încasa în total 160 de milioane de euro.
Atacantul brazilian a disputat în total 7 meciuri pentru Al-Hilal, de la venirea sa la acest club, reuşind un gol şi trei pase decisive.