UCL: PSG - Manchester City, miercuri, 22:00, DGS 1
UCL: Șahtior - Brest, miercuri, 19:45, DGS 1
Internaționalul român este pe lista Fiorentinei. Gruparea viola îl avea ca țintă principală pe Luis Henrique de la Botafogo, dar brazilianul va semna, în cele din urmă, cu Zenit, după ce rușii au oferit 35 de milioane de euro în schimbul jucătorului de bandă dreaptă.
Astfel, Fiorentina și-a îndreptat din nou atenția către Dennis Man, pentru care Parma solicită 15 milioane de euro.
Fiorentina se afla în mare formă la startul sezonului, dar acum trece printr-o criză de rezultate, după ce nu a reușit să câștige niciun meci din ultimele 5 etape. De aceea, italienii scriu că formația viola vrea să întărească lotul prin transferul lui Dennis Man.
”A fost accelerată vânzarea românului Dennis Man, deoarece Fiorentina ar vrea să închidă afacerea în următoarele ore”, notează italienii, care spun că Parma ar urma să transfere un jucător de Monza dacă internaționalul român ar pleca la Florența.
Este vorba despre atacantul Milan Djuric (34 de ani), un vârf puternic de 1,99m care a marcat patru goluri și a oferit un assist în cele 18 meciuri jucate în acest sezon.
”Sârbul este favoritul lui Pecchia. Contractul său expiră în vară, iar înțelegerea ar urma să fie rezolvată în schimbul unei sume mici”, mai scriu italienii.
Rămâne de văzut dacă Fiorentina va decide să pluseze până la 15 milioane de euro, adică suma cerută de Parma. Actuala ofertă a formației din Florența pentru Dennis Man este de 12 milioane de euro plus bonusuri.