Cu cât privim mai des cerul nopții, începem să observăm și să recunoaștem mai ușor pozițiile stelelor și constelațiilor. Dar care obiect de pe cerul nopții este mai mult decât pare?
Deși cu ochiul liber pare un singur punct luminos, Polaris (sau Steaua Nordului) este de fapt un sistem stelar triplu, potrivit Enciclopediei Britanice.
Steaua Nordului este de multă vreme un companion de încredere al oamenilor, tocmai pentru că rămâne aproape nemișcată pe cerul nopții în timp ce emisfera nordică se rotește în jurul său. Asta pentru că Polaris se află foarte aproape de polul nord ceresc, adică punctul în jurul căruia cerul se rotește.
Polaris nu a fost mereu Steaua Nordului
Deși multă lume crede asta, Polaris nu este cea mai luminoasă stea de pe cerul nopții, fiind de fapt a 48-a cea mai luminoasă stea. Însă, aceasta poate fi găsită cu ușurință, putând fi observată în fiecare noapte din mai multe regiuni ale emisferei nordice, potrivit EarthSky.org.
De fapt, Polaris nu a fost mereu Steaua Nordului și cel mai probabil nu va rămâne pentru totdeauana. Spre exemplu, o altă stea numită Thuban (sau Alpha Draconis) din constelația Dragonul (Draco) era considerată Steaua Nordului pe vremea când egiptenii au construit piramidele.
De asemenea, punctul de lumină pe care îl vedem și îl recunoaștem ca fiind Polaris pe este de fapt un sistem stelar triplu. Steaua principală, Polaris A, este o supergigantă cu o masă de aproape 6 ori mai mare decât cea a Soarelui. În jurul său orbitează steaua-companion Polaris Ab, iar puțin mai departe o altă stea, Polaris B. Perechea exterioară AB a fost descoperită în august 1779 de către , unul dintre primii astronomi „profesioniști”.
Polaris nu este cea mai luminoasă stea de pe cerul nopții
De altfel, în 2024, astronomii au reușit să obțină primele imagini cu suprafața lui Polaris, cea mai strălucitoare din sistemul stelar triplu și o stea variabilă care pulsează. și scade în luminozitate pe măsură ce diametrul său crește și scade în timpul unui ciclu de patru zile.
„Imaginile au dezvăluit pete mari și întunecate pe suprafața lui Polaris care s-au schimbat de-a lungul timpului”, au transmis la acel moment cercetătorii.