Luna ar fi trecut printr-o „reîmprospătare” vulcanică, ceea ce înseamnă că Luna ar putea fi mai veche cu peste 100 de milioane de ani decât sugerează rocile colectate de pe suprafața sa, conform unui nou studiu.
Există mai multe motive pentru a suspecta că .
De exemplu, mineralele rare de zircon selenar indică faptul că Luna s-a format acum aproximativ 4,5 miliarde de ani. În plus, numeroși oameni de știință care au creat simulări ale formării planetelor sugerează că o coliziune suficient de mare pentru a crea Luna ar fi fost improbabilă la 250 de milioane de ani după apariția Sistemului Solar.
Deși impacturile cosmice uriașe erau frecvente în primele zile ale sistemului nostru solar, modelele dinamice orbitale arată că majoritatea rocilor masive care au dus la astfel de ciocniri titanice au fost integrate în corpuri mai mari acum aproximativ 4,4 miliarde de ani.
Luna ar putea fi mai veche cu 100 de milioane de ani
Un nou studiu propune acum o explicație pentru această discrepanță: suprafața Lunii ar fi fost „reîncălzită” acum 4,35 miliarde de ani. Acest proces ar fi resetat vârsta rocilor selenare, ascunzând adevărata vârstă a Lunii.
Originea Lunii încă rămâne învăluită în mister. Cercetările anterioare au sugerat că aceasta s-a format în urma unei și un corp de dimensiunea lui Marte, numit Theia, ultimul impact major din istoria Pământului.
Totuși, momentul exact al acestei coliziuni este incert. Pentru a estima vârsta Lunii, geochimiștii au analizat mostrele selenare colectate în timpul misiunilor Apollo și au folosit și alte metode. Aceste roci s-au cristalizat probabil din oceanul de magmă care a acoperit Luna după impactul final. Analizele au sugerat că Luna are aproximativ 4,35 miliarde de ani, o vârstă relativ „mică” în comparație cu începutul formării Sistemului Solar, acum 4,6 miliarde de ani.
„Nu te poți baza neapărat pe vârstele înregistrate de roci pentru a determina când s-a format Luna”, a declarat Francis Nimmo, autorul principal al studiului și cercetător în științe planetare la Universitatea din California, Santa Cruz (SUA), pentru Space.com.
Ce anume „a resetat” Luna?
Cauza acestei „reîncălziri” o reprezintă efectele mareice, același fenomen care determină ridicarea și coborârea mărilor pe Pământ. La fel cum gravitația Lunii influențează Pământul, și gravitația Pământului trage de Lună. Când s-a format Luna, orbita mult mai aproape de Pământ decât o face acum, iar efectele mareice erau mult mai puternice.
Studiul sugerează că forțele exercitate de Pământ asupra Lunii ar fi provocat tulburări majore și o încălzire intensă. Acest proces de reîncălzire ar putea explica de ce există mai puține bazine de impact vechi pe Lună decât ar fi de așteptat: aceste bazine ar fi fost șterse de activitatea intensă.
„Nu răsturnăm în mod fundamental cunoașterea convențională, ci mai degrabă reconciliem două ipoteze contradictorii. ‘Dinamiciștii’ preferă o Lună ‘veche’, iar geochimiștii preferă una ‘tânără’. Propunerea noastră poate satisface ambele perspective”, a spus Nimmo.
Cercetătorii au comparat situația cu cea a satelitului Io al lui Jupiter, cel mai activ corp vulcanic , care experimentează forțe mareice similare cu cele la care ar fi fost supusă Luna în primele sale zile, remodelându-i constant suprafața. „Acesta demonstrează cât de interconectată poate fi știința planetară”, a spus Nimmo.
În concluzie, modelele computerizate ale echipei sugerează că Luna „s-a format la aproximativ 80 de milioane de ani după începutul sistemului nostru solar”, a spus Nimmo.
Studiul oferă predicții care ar putea fi testate în viitor folosind mostre selenare ce vor fi colectate de misiunea Chang’e 6 a Chinei, care vizează partea îndepărtată a Lunii. „O nouă misiune de colectare de mostre ar fi extrem de utilă”, a adăugat Nimmo.
Oamenii de știință planifică acum simulări mai complexe și mai realiste pentru a înțelege mai bine efectele încălzirii mareice asupra geologiei Lunii. Rezultatele lor au fost publicate în revista Nature.