Extratereștrii au revenit în atenția tuturor după ce a avut loc încă o audiere în Congresul Statelor Unite ale Americii despre Fenomenele Anormale Neidentificate (UAP).
Audierea, intitulată „Fenomene Anormale Neidentificate: Expunerea Adevărului”, a durat puțin peste două ore și a inclus mărturii de la foști oficiali americani care au cerut o transparență mai mare din partea Guvernului.
Printre cei care au depus mărturie s-au numărat Luis Elizondo (fost ofițer de contrainformații al SUA), Tim Gallaudet (fost contraamiral în Marina SUA) și Michael Gold (fost administrator asociat al NASA). Cei trei au făcut declarații despre tehnologii avansate și inteligența non-umană și au cerut ca discuțiile să nu mai fie stigmatizate și ca publicul să aibă mai mult acces la informațiile despre UAP.
Luis Elizondo, fost oficial militar de informații care și-a dat demisia și a început să vorbească deschis în octombrie 2017 după 10 ani la conducerea unui program al Pentagonului care investiga incidentele cu OZN-uri, a reiterat că mare parte din ceea ce știe rămâne clasificat, astfel că nu poate spune prea multe. Chiar și așa, Elizondo a criticat comunitatea de informații pentru „secretomania excesivă” din jurul rapoartelor UAP cu scopul „de a ascunde faptul că în Univers”. „Eu cred că lumea merită să știe adevărul”, a spus Elizondo.
De asemenea, așa cum au mai susținut și alții înaintea sa, Elizondo a declarat că obiectele observate au fost mai rapide și mai capabile decât aeronavele militare americane și au zburat cu multe peste capabilitățile tehnologiei umane cunoscute, potrivit USA Today.
Pe de altă parte, Michael Gold, fost administrator asociat în cadrul NASA, a avut o mărturie ceva mai temperată. Spre exemplu, Gold a insistat că există o nevoie reală să contribuie cu autoritatea și expertiza sa la analizarea informațiilor despre UAP.
„Cel mai bun instrument pentru descifrarea misterului UAP este știința”, a spus Gold, citat de Space.com. Fostul oficial NASA a mai adăugat că agenția spațială americană deține o arhivă uriașă de date printre care s-ar putea afla și dovezi pentru UAP. Gold a sugerat că Inteligența Artificială ar putea fi folosită pentru a analiza informațiile agenției. Mai mult, Gold a spus că agenția spațială ar trebui să dezvolte instrumente specializate care ar putea să adune date despre UAP-uri.
O altă mărturie a venit din partea jurnalistului Michael Shellenberger care a declarat în fața reprezentanților că există „tot mai multe dovezi că Guvernul nu este transparent cu privire la ceea ce știe despre fenomenele anormale neidentificate”, iar asta ar însemna că instituțiile „încalcă datoria constituțională”.
Shellenberger a mai spus că există un program secret în cadrul Guvernului SUA cunoscut sub numele de „Constelația Imaculată” al cărui scop singular este să adune rapoarte despre OZN și UAP de la personalul militar și să cenzureze datele și să le ascundă de restul Guvernului și Armatei.
Un purtător de cuvânt a infirmat în trecut existența unui astfel de program, însă jurnalistul a atras atenția că Departamentul Apărării al SUA a negat inițial că ar avea cunoștință despre informații legate de UAP-uri, iar mai apoi și-a schimbat poziția și a recunoscut că informațiile există ori chiar le-a făcut publice.
La fel ca și în cazul altor audieri despre OZN-uri, au fost făcute multe mărturii, dar nu au fost prezentate prea multe dovezi concrete. Unul dintre obstacole este faptul că mare parte din informații sunt clasificate și nu pot fi dezvăluite publicului pentru că ar putea fi divulgate și capabilități militare.
Audierea din Congresul Statelor Unite poate fi vizionată în întregime aici:
Sursa: YouTube