Yma Sumac, cea mai faimoasă peruviană la Hollywood

Yma Sumac, cea mai faimoasă peruviană la Hollywood
📅 2025-01-10

Yma Sumac (1922 – 2008) a fost cea mai cunoscută cântăreață peruviană, ajunsă celebră inclusiv la Hollywood, în anii 1950 devenind una dintre cele mai faimoase promotoare ale muzicii tradiționale pe aranjamente moderne promovate în SUA în acei ani și cucerind, în același timp, piața internațională, datorită calităților vocale impresionante. Se spunea despre vocea ei că depășea „cu mult patru octave”, uneori ajungând chiar și la cinci octave, ceea ce îi permitea să execute note extrem de joase și foarte înalte cu o ușurință rar întâlnită.

Yma Sumac a intrat în Cartea Recordurilor în 1956, pentru cea mai mare amplitudine vocală din lume, un fapt remarcabil, având în vedere că majoritatea soliștilor antrenați au un ambitus de aproximativ trei octave. În plus față de abilitățile sale vocale extraordinare, Yma Sumac a fost apreciată pentru stilul teatral și costumele extravagante pe care le purta pe scenă, fiind considerată o adevărată divă și o regină a muzicii unice pe care o interpreta.

În 1950, a realizat Voice of the Xtabay, primul ei album de studio, lansat de casa de discuri Capitol Records și produs și compus de Les Baxter, împreună cu Moisés Vivanco, actor și compozitor peruvian (care i-a fost și soț între 1942 și 1957) și John Rose. Albumul a ajutat-o foarte mult în carieră, propulsând-o la nivel internațional și generând spectacole fastuoase, inclusiv la Hollywood Bowl și Carnegie Hall.

Conform informațiilor publicate în media, Yma Sumac, care are și o stea pe Hollywood Walk of Fame și care a locuit în Beverly Hills, ar fi pretins că este descendentă a împăraților incași, deoarece numele de fată al mamei sale, Atahualpa, era același cu al ultimului împărat incaș. Și ca o extensie a convingerilor sale, Yma Sumac purta veșminte colorate, cusute în fir de aur și argint, pentru a transmite imaginea.

În 2009, piesa ei „Malambo No. 1” a deschis ediția din 2009 a AFI Life Achievement Award Tribute to Michael Douglas.

Zoila Augusta Emperatriz Chávarri del Castillo s-a născut la 10 septembrie 1922, în Ichocán, Cajamarca, Peru, conform unor surse, în vreme ce altele sugerează ca ani de naștere 1921 sau 1929. De asemenea, incertă este și localitatea în care s-a născut. Unele informații spun că nu ar fi vorba despre Ichocán, ci de un sat din apropiere sau, posibil, în Lima, și că familia sa deținea o fermă în Ichocán, unde și-a petrecut cea mai mare parte a vieții sale timpurii. Fiică a unei mame indiene Quechua și a unui tată spaniol, mix cultural care a contribuit la fondul său cultural unic, Yma a crescut într-un mediu rural, fiind expusă muzicii și folclorului tradițional peruvian încă de mică.

Drumul spre celebritate al lui Yma Sumac a început atunci când s-a mutat la Lima, capitala statului Peru, acolo unde a studiat muzica și, totodată, și-a dezvoltat extraordinara gamă vocală. La sfârșitul anilor 1940, a dobândit recunoaștere națională în Peru prin spectacole care îi puneau în valoare abilitățile artistice impresionante.

Descoperirea internațională a Ymei Sumac a venit la începutul anilor 1950, când a semnat un contract cu Capitol Records, lansând deja menționatul album Voice of the Xtabay, cu cântece tradiționale peruane aranjate pentru acompaniament orchestral. Faima ei a continuat să crească de-a lungul anilor 1950, pe măsură ce a efectuat numeroase turnee prin Statele Unite și Europa. A cântat în locuri prestigioase precum Carnegie Hall și a apărut în emisiuni de televiziune ca The Ed Sullivan Show, fascinând de fiecare dată , vocea captivantă și costumele elaborate inspirate din cultura incașă.

Yma Sumac a devenit cunoscută nu numai pentru abilitățile interpretative, ci și pentru rolul său de ambasador cultural al Peru. A atras atenția asupra muzicii și culturii andine într-o perioadă în care aceasta era relativ necunoscută în afara Americii de Sud.

În 1951, a jucat în musicalul de pe Broadway – Flahooley, și a apărut în filmele Secret of the Incas, în 1954, și Omar Khayyam, în 1957.

În 1946, s-a mutat la New York, împreună cu soțul ei Moises Vivanco, unde au cântat ca Inca Taky Trio, cu Vivanco la chitară, Sumac solistă și verișoara ei Cholita Rivero contralto, dansatoare.

În 1952, Yma Sumac a susținut un spectacol în Marea Britanie, ocupând peste 5000 de locuri la Royal Albert Hall, cu 2000 de persoane dispuse să stea în picioare. În același an, câștiga 25.000 de dolari pe săptămână în Vegas, a apărut la The Frank Sinatra Show, și-a lansat albumul Legend of the Sun Virgin, precum și un single cu „Wimoweh și Babalu” și a cumpărat o casă imensă în Cheviot Hills (West Los Angeles), unde a locuit mulți ani.

După ce și-a făcut un nume ca artist solo, Sumac a avut turnee în întreaga lume de-a lungul anilor ’60, dar popularitatea ei în SUA începuse să scadă.

În 1971, a înregistrat albumul de rock psihedelic Miracles, zece ani mai târziu a revenit în Peru, după care s-a întors , pentru ca la începutul anilor 1990 să plece într-un turneu în Europa. A continuat să cânte până în 1997.

Yma Sumac a murit la vârsta de 86 de ani, la 1 noiembrie 2008, într-un centru de îngrijire din Los Angeles.

Surse:

https://projects.latimes.com/hollywood/star-walk/yma-sumac/

https://www.imdb.com/name/nm0838512/bio/?ref_=nmtrv_ql_1

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri descopera

Yma Sumac, cea mai faimoasă peruviană la Hollywood

Yma Sumac (1922 – 2008) a fost cea mai cunoscută cântăreață peruviană, ajunsă celebră inclusiv la Hollywood, în anii 1950 devenind una dintre cele mai faimoase promotoare ale muzicii tradiționale pe aranjamente moderne promovate în […] Articolul Yma Sumac, cea mai faimoasă peruviană l...

Jenny Lind, „privighetoarea suedeză”, star al operei și filantroapă

Jenny Lind (1820 – 1887), Privighetoarea suedeză, așa cum i s-a mai spus, și soprana a cărei voce i-a fermecat pe Chopin, Mendelssohn și Clara Schumann, a fost una dintre cele mai apreciate soprane ale […] Articolul Jenny Lind, „privighetoarea suedeză”, star al operei și filantroapă apare p...

Cum ne îmbogățim în 2025! Secretele pe care nu ți le-a spus nimeni vin de la CRISTINA BANU, în EXCLUSIVITATE, la „Altceva cu Adrian Artene”!

Începem anul 2025 cu dreptul și vorbim despre bogăție, prosperitate, secretele abundenței și a vieții trăite în perfectă armonie cu succesul financiar. Cristina Maria Banu, coach financiar, unul dintre cei mai respectați specialiști din domeniu, […] Articolul Cum ne îmbogățim în 2025! Secre...

O companie deținută de Radu Budeanu cumpără brandul Mediafax

Compania Titluri Quality Srl, deținută de Radu Budeanu, a achiziționat de la Mediamex Investment Srl brandul Mediafax si produsele media, purtând acest nume: site-ul, agenția foto și fluxul de știri. Tranzacția a fost agreată pe […] Articolul O companie deținută de Radu Budeanu cumpără bran...

Un nou studiu leagă milioane de cazuri de diabet și boli de inimă la nivel global de băuturile îndulcite

Un nou studiu realizat de cercetătorii de la Școala de Științe ale Nutriției și Politici Alimentare Gerald J. și Dorothy R. Friedman din cadrul Universității Tufts (SUA) estimează că, la nivel global, apar anual 2,2 […] Articolul Un nou studiu leagă milioane de cazuri de diabet și boli de i...

Momentul cel mai bun din zi în care să bei cafea pentru o inimă sănătoasă

Persoanele care consumă cafeaua de dimineață prezintă un risc mai mic de deces din cauza bolilor cardiovasculare și un risc general de mortalitate mai scăzut comparativ cu cei care beau cafea pe parcursul întregii zile. […] Articolul Momentul cel mai bun din zi în care să bei cafea pentru o...

Test de cultură generală. De ce nu vedem aerul?

Aerul este o formă de materie care ne înconjoară în permanență, umplându-ne plămânii, locuințele și extinzându-se pe kilometri întregi deasupra suprafeței Pământului. Cu toate acestea, dacă privim în jur, aerul este invizibil. De ce nu […] Articolul Test de cultură generală. De ce nu vedem ...

Un fizician susține că a rezolvat „paradoxul bunicului”, făcând posibilă călătoria în timp

Călătoria în timp a fost considerată pentru multă vreme imposibilă, în parte din cauza celebrului „paradox al bunicului”. Paradoxul bunicului pune următoarea întrebare: ce s-ar întâmpla dacă cineva s-ar întoarce în trecut și l-ar împiedica […] Articolul Un fizician susține că a rezolvat „pa...

Scrisoarea lăsată de Matthew Perry într-un borcan de biscuiți, găsită de actrița Lisa Kudrow

Actrița Lisa Kudrow a descoperit recent o scrisoare emoționantă de la Matthew Perry ascunsă într-un borcan de biscuiți, pe care acesta i l-a dăruit după finalul serialului „Friends”, în 2004, scrie Variety. Lisa Kudrow a […] Articolul Scrisoarea lăsată de Matthew Perry într-un borcan de bis...

Nvidia a creat un supercomputer de 1.000 de ori mai puternic decât cele mai performante laptopuri

Oamenii de știință de la Nvidia au creat un mini PC, aproape la fel de puternic ca un supercomputer, dar care poate fi transportat într-o geantă. Acesta va fi folosit în special în cercetare fără […] Articolul Nvidia a creat un supercomputer de 1.000 de ori mai puternic decât cele mai perfo...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.