Italianul Enzo Maiorca a fost un scufundător în apnee (scunfundare liberă) care a adus contribuții semnificative la conservarea mediului marin. Maiorca a deținut numeroase recorduri mondiale, cariera sa fiind marcată de realizări notabile în sportul de freediving, precum și de angajamentul său de a sensibiliza opinia publică cu privire la importanța sănătății oceanelor.
Enzo Maiorca a stabilit un total de 17 recorduri mondiale de freediving, performanțele lui determinându-i pe fiziologi să studieze efectele scufundărilor la mare adâncime asupra corpului uman, ceea ce a condus la progrese în înțelegerea adaptării omului la presiune și adâncime.
Împreună cu Mayol și cu apeductul brazilian Américo Santarelli, Maiorca a captat atenția publicului în anii 1960, sfidând avertismentele oamenilor de știință potrivit cărora corpul uman nu poate supraviețui la mai puțin de 50 de metri cu o singură suflare de aer.
Cuboscută de admiratorii lui este și povestea petrecută în 1970, în largul coastei siciliene Siracuza, când Maiorca, în timpul unei sesiuni de scufundări, a văzut un delfin prins într-o plasă de pescuit. Enzo Maiorca a acționat fără ezitare pentru a ajuta animalul aflat în dificultate, reușind să-l elibereze și, astfel, să îi salveze viața. Adăugând o notă de sentimentalism întâmplării, de-a lungul timpului incidentului i-au fost adăugate detalii fanteziste și neadevărate, cum ar fi și acela că delfinul l-ar fi pupat pe Maiorca după ce a fost scos din plasă, în semn de mulțumire și de rămas bun.
Notabilă este și decizia sa de cu harponul în 1967, după ce a conștientizat importanța vieții marine, în momentul în care, scufundat fiind în apropiere de Syracuse, a prins un pește mreană și i-a simțit inima bătând de frică. Această experiență a marcat un punct de cotitură pentru Enzo, determinându-l să se retragă din pescuitul subacvatic și să se concentreze pe freediving-ul competitiv.
„De atunci, harponul meu zace ca o epavă, un obiect arheologic, în subsolul prăfuit al casei mele”. Și tot de atunci a devenit, și a rămas pentru tot restul vieții, vegetarian.
Rivalitatea lui cu scafandri precum Jacques Mayol și Amerigo Santarelli a fost bine documentată și popularizată prin diverse adaptări media, inclusiv în filmul din 1988 The Big Blue al regizorului francez Luc Besson, în care Jean Reno l-a interpretat pe Maiorca. Din distribuție au mai făcut parte, printre alții, Luc Besson, Jean-Marc Barr și Rosanna Arquette.
„În timp ce filmul a creat o versiune măgulitoare și mitică a prietenului și rivalului francez al lui Maiorca, Jacques Mayol, portretul pe ecran al lui Enzo (de către actorul francez Jean Reno) a fost o invenție. Deși personajul a fost redenumit Enzo Molinari, legătura era mult prea evidentă, iar Maiorca a cerut o interdicție pentru a împiedica proiecțiile filmului în Italia sa natală”, scrie theguradian.com.
În vreme ce Mayol a acceptat să-și ofere sprijinul în realizarea filmului, nu la fel se poate spune și despre Enzo care a respins ideea, necooperând deloc. La doi ani după lansarea peliculei, Mairoca și-a publicat autobiografia – Homo Delphinus – precizând că producția lui Besson „a fost o fabulă, dar rivalitatea (n.r. dintre cei doi scufundători) a fost reală. „Duelul nostru s-a purtat întotdeauna la distanță, niciodată în aceeași zi și în același loc… Ar dura prea mult dacă aș dezvolta tema diferențelor de personalitate dintre cei doi Enzos. Cel adevărat este mult mai puțin morocănos, mult mai visător, idealist și cerebral”.
„Mi-a plăcut filmul, dar nu am fost mulțumit de modul în care regizorul a ales să mă portretizeze…Potrivit lui Besson, am fost un mafiot needucat. Scuzați-mă, dar eu nu sunt genul ăsta de persoană”.
De-a lungul vieții, ale lui Maiorca la categoria „flotabilitate variabilă” (cea mai extremă dintre disciplinele de freediving) au fost împinse de la 45 m în 1960, la uimitoarea valoare de 101 m, în 1988. Flotabilitatea variabilă implică faptul că scafandrii se scufundă la o adâncime țintă prestabilită pe un dispozitiv cu greutăți, urmată de o revenire rapidă la suprafață ținându-se de un balon cu aer. Astfel, Maiorca a contribuit la rescrierea așteptărilor științifice privind capacitatea corpului uman de a se adapta la presiune și adâncime.
Maiorca, născut în Syracuse, Sicilia, la 21 iunie 1931, a învățat să înoate la vârsta de patru ani, în ciuda unei frici de mare care nu l-a părăsit niciodată cu totul.
În septembrie 1960 a coborât la o adâncime de 45 m, stabilind astfel primul din cele 17 recorduri din categoria flotabilității variabile. Două luni mai târziu, a extins acest record la 49 de metri, apoi, în august 1961, a stabilit un nou record de 50 de metri la categoria „greutate constantă”, „în care nu există ajutoare suplimentare de flotabilitate, iar scafandrul trebuie să coboare și să urce cu propria forță a aripioarelor. Presa italiană l-a supranumit Lord of the Abysses”.
În 1974, în timpul unei tentative de a se scufunda la 90 de metri în Golful Salerno, eveniment transmis în direct pe postul național italian de televiziune, după șase metri, Maiorca s-a ciocnit cu un scafandru care încerca să obțină . Nervos, a ieșit la suprafață și a început să dea drumul unui interminabil șir de înjurături, transmise în direct națiunii. În urma acestui incident, Enzo Maiorca a fost interzis la televizune, retrăgându-se din activitate până în 1988 când a revenit pentru a stabili ultimul său record, cu o coborâre la 101 m.
În 1994 a intrat în politică, devenind senator din partea partidului Alleanza Nazionale. Enzo Maiorca a murit la 13 noiembrie 2016, la 85 de ani, în Sicilia sa natală.
„Până când omul nu va învăța să respecte și să vorbească cu lumea animală, nu își va putea cunoaște niciodată adevăratul rol pe Pământ”.
Surse:
https://www.theguardian.com/sport/2016/nov/17/enzo-maiorca-obituary