Fiul unui ţăran analfabet, una dintre cele mai strălucite minţi ştiinţifice din toate timpurile

Fiul unui ţăran analfabet, una dintre cele mai strălucite minţi ştiinţifice din toate timpurile
📅 2025-01-07
La 4 ianuarie 1642 s-a născut savantul Isaac Newton, fizician, matematician şi astronom („Principiile matematice ale filosofiei naturale", „Optica") (m. 31 martie1727).

Considerat una dintre cele mai strălucite minţi ştiinţifice din toate timpurile, matematicianul şi fizicianul Isaac Newton a formulat teorii valide despre, printre altele, mişcare, gravitaţie şi calcul. Fiu al unui ţăran analfabet, Newton a fost o persoană introvertită şi secretoasă în legătură cu munca sa.

1. Moartea Neagră a contribuit la una dintre cele mai importante teorii ale sale

În 1665, în urma apariţiei unui focar de ciumă bubonică în Anglia, Universitatea Cambridge s-a închis, obligându-l pe Newton să se întoarcă acasă, la  Woolsthorpe Manor. În timp ce se află în grădina de acolo, el a văzut un măr căzând dintr-un copac, eveniment care l-a inspirat să formuleze faimoasa lege a gravitaţiei universale. Newton i-a povestit ulterior incidentul lui William Stukeley, autorul memoriilor sale.

Copacul există şi la ora actuală, iar o parte a mărului pe care Newton l-a văzut căzând în acea zi, în grădina din Woolsthorpe Manor a fost dus în 2010 în spaţiu, la bordul navei spaţiale Atlantis.

2. Era interesat de alchimie

Isaac Newton era pasionat de alchimie. El şi-a dedicat o mare parte din timp încercării de a crea ”piatra filosofală” despre care el credea că are puterea de a transforma alte metale în aur şi de a-i face pe oameni nemuritori.

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 4 ianuarie:

1809 – S-a născut Louis Braille, inventatorul sistemului de scriere pentru nevăzători (alfabetul Braille, 1829) (m. 6 ianuarie 1852)

1841 – S-a născut chimistul Petru Poni, reprezentant de frunte al şcolii româneşti de chimie. (m. 2 aprilie 1925)

1877 – S-a născut, la Braşov, scriitorul Sextil Puşcariu, filolog şi istoric literar celebru, membru al Academiei Române (m. 1948).

1914 – În România s-a format un guvern liberal în frunte cu I I C Brătianu, care a durat până la 29 ianuarie 1918.

1926 – Parlamentul României a votat acceptarea renunţării prinţului Carol la succesiunea la Tron („actul de la 4 ianuarie”) şi recunoaşterea fiului său, prinţul Mihai, ca principe moştenitor al României.

1954 – A încetat din viaţă poeta Elena Farago (Elena Paximade) („Motanul pedepsit”, „Gândacelul”, „Cateluşul şchiop”) (n. 29 martie1878)

1960 – A murit scriitorul francez Albert Camus.

1970 – A încetat din viaţă actorul Mişu Fotino (tatăl), fondator al Teatrului de Stat din Braşov. (n. 1886)

1990 – A fost anunţată desfiinţarea Departamentului Securităţii Statului.

1990 – A avut loc prima conferinţă de presă a Grupului pentru Dialog Social (GDS), constituit din personalităţi ale vieţii cultural-artistice şi ştiinţifice.

1994 – În cadrul unei întâlniri a liderilor liberali Horia Rusu şi Dinu Patriciu, Comitetul Director al PL-93 a adoptat o „scrisoare deschisă către toate partidele de orientare liberală”, document care propunea „unificarea prin competiţie a liberalilor”.

1996 – Mircea Geoană a primit acordul administraţiei americane pentru preluarea postului de ambasador la Washington.

1998 – A murit compozitorul Vasile Veselovski („Strada Speranţei”, „De-ar şti ea marea”, „Merit eu”)

1999 – Minerii din Valea Jiului au intrat în grevă generală, cerând soluţionarea de urgenţă a 30 de revendicări legate de starea industriei miniere.

2004 – Marea Adunare tradiţională afgană, Loya Jirga, a adoptat Constituţia noii „Republici Islamice a Afganistanului”.

2006 – A încetat din viaţă la Montreal, bolnav de Alzheimer, poetul canadian de origine română Irving Peter Layton (Israel Pincu Lazarovitch). Încă din anii ’40 a fost recunoscut drept unul dintre cei mai prolifici, versatili, revoluţionari şi controversaţi poeţi ai şcolii „moderne” canadiene. Reputaţia i s-a consolidat în anii ’50-’60, mai ales după publicarea lucrării „A Red Carpet for the Sun” în 1959. Unul dintre elevii săi celebri a fost Leonard Cohen, muzician, scriitor, promotorul postmodernismului canadian. (n. 12 martie 1912, Târgu Neamţ, România).

2008 – Cea mai mare tabără de romi din Franţa, amplasată la periferia Parisului (Saint-Ouen), a fost desfiinţată.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri descopera

„O zi din viața unui om al viitorului”: Câte dintre profețiile unui om de știință din 1925 s-au adeverit?

În urmă cu un secol, atunci când omul de știință și inventatorul prof. Archibald Montgomery Low a prezis „o zi din viața unui om al viitorului”, profețiile sale au fost uneori catalogate drept „nemilos de […] Articolul „O zi din viața unui om al viitorului”: Câte dintre profețiile unui om d...

Studiu: Dieta mediteraneană poate îmbunătăți memoria prin modificarea bacteriilor intestinale

Beneficiile dietei mediteraneene, care includ stimularea creierului, pot funcționa prin influențarea echilibrului bacteriilor din intestin, arată un studiu al Universității Tulane din New Orleans. Într-un studiu publicat în Gut Microbes Reports, cercetătorii de la Facultatea […] Articolul S...

De ce racheta Starship a lui Elon Musk depășește NASA în cursa spațială

A fost unul dintre cele mai impresionante evenimente tehnologice ale anului. Pe 13 octombrie 2024, Starship, cea mai mare și mai puternică rachetă din lume, a fost lansată în spațiu de pe o rampă de […] Articolul De ce racheta Starship a lui Elon Musk depășește NASA în cursa spațială apare ...

Fisticul câștigă tot mai mult teren în rândul iubitorilor de nuci

Fisticul a polarizat mult timp papilele gustative ale lumii – aroma este îndrăzneață, nu seamănă deloc cu subtilitatea unei migdale sau a unei nuci. Fie le iubești, fie le urăști. Dar o parte a narativului […] Articolul Fisticul câștigă tot mai mult teren în rândul iubitorilor de nuci...

Este 2025 anul în care vom deveni propriii noștri șefi? „Clubul” la care aderă tot mai mulți oameni

Anul Nou a declanșat gândurile legate de o nouă carieră? Sau v-ați gândit de mult timp să vă lansați pe cont propriu și să deveniți propriul vostru șef? Fie că intenționați să deveniți freelancer din […] Articolul Este 2025 anul în care vom deveni propriii noștri șefi? „Clubul” la care ader...

Test de cultură generală. Care obiect de pe cerul nopții este mai mult decât pare?

Cu cât privim mai des cerul nopții, începem să observăm și să recunoaștem mai ușor pozițiile stelelor și constelațiilor. Dar care  obiect de pe cerul nopții este mai mult decât pare? Deși cu ochiul liber […] Articolul Test de cultură generală. Care obiect de pe cerul nopții este mai mult de...

Polifenolii, compușii naturali care pot oferi o talie mică, o inimă sănătoasă și o tensiune arterială scăzută

O nouă modă prinde contur în rândul celor preocupați de sănătatea lor: polifenolii. Deși oamenii de știință investighează compușii vegetali de ani de zile, termenul a ajuns acum în atenția publicului – și pe bună […] Articolul Polifenolii, compușii naturali care pot oferi o talie mică...

Tot mai mulți lideri europeni îl critică pe Elon Musk

Emmanuel Macron l-a acuzat pe Elon Musk că intervine direct în procesele democratice ale Europei, inclusiv în alegerile federale anticipate din Germania de luna viitoare, potrivit The Guardian. Președintele francez s-a alăturat premierilor norvegian și […] Articolul Tot mai mulți lideri eur...

„Angajații virtuali”, pregătiți să intre în câmpul muncii

Angajații virtuali s-ar putea alătura forțelor de muncă în acest an și ar putea transforma modul de lucru al companiilor, potrivit directorului executiv al OpenAI, citat de The Guardian. Primii agenți de inteligență artificială ar […] Articolul „Angajații virtuali”, pregătiți să intre în câ...

Șeful OpenAI recunoaște că ChatGPT Pro pierde bani

CEO-ul OpenAI, Sam Altman, a declarat că planul ChatGPT Pro nu este profitabil, costurile fiind mai mari decât veniturile generate, scrie TechCrunch. OpenAI, compania din spatele ChatGPT, înregistrează pierderi semnificative cu planul său ChatGPT Pro, […] Articolul Șeful OpenAI recunoaște c...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.