Ana Maria Mocanu are o listă cu dorințe anul acesta pentru Moș Crăciun, iar pe lângă lucrurile spirituale, are o dorință arzătoare și…piperată. Frumoasa dansatoare a vorbit cu CANCAN.RO și a mărturisit că anul acesta ar vrea ca Moșul să îi aducă o mașină. Se pare că șatena a fost cumințică tot anul, de aceea și pretențiile sunt pe măsură. Dacă va găsi sub brad, sau mai bine spus, în garaj, mașina mult visată, rămâne de văzut, dar Ana a profitat de ocazie și a făcut un apel către darnicul Moș. În plus, vedeta a povestit și câteva frânturi din copilăria ei, care a fost una ca în basme. Însă într-un an l-a surprins pe Moș Crăciun în acțiune, atunci când punea cadourile sub brad. Bradul care, atunci când Ana Maria era micuță, era împodobit cu grijă cu tot felul de ornamente făcute chiar de ea și de sora ei.
Fosta asistentă a lui Dan Capatos vrea ca anul acesta să primească de Crăciun un bolid. Da, ați citit bine, vedeta își dorește să își schimbe mașina, iar cu aceasta poate Moș Crăciun se va îndupleca și îi va îndeplini dorința, care ce-i drept, este una destul de costisitoare. Însă cel mai probabil, șatena se află pe lista celor cuminți, așadar, șansele ca de sărbători să urce la volanul unei bijuterii pe patru roți sunt destul de mari.
Ana Maria Mocanu vrea o mașină de la Moș Crăciun. (sursă – instagram.com)Ana Maria Mocanu recunoaște faptul că așteaptă sărbătorile de iarnă cu nerăbdare în fiecare an, pentru a se înfrupta din toate preparatele gătite cu drag de mama vedetei. Deși are o siluetă de invidiat, dansatoarea nu se ferește să își facă toate poftele culinare de Crăciun, fiind o mare amatoare de bucate tradiționale.
Lista Anei cu dorințe pentru Crăciun anul acesta nu este foarte lungă, însă este consistentă. Vedeta vrea ca Moșul să îi aducă o nouă mașină, mai exact, un Mercedes. Detaliile adiacente despre mașină, culoare, model, cu siguranță vor fi bifate cu brio de darnicul Moș Crăciun. Șatena a fost cuminte și muncitoare anul acesta, ba mai mult decât atât, va munci inclusiv de sărbători, pentru ca va fi nevoită să fie prezentă la evenimente.
„Eu voi munci anul acesta de sărbători, iar Crăciunul va fi puțin diferit față de ceilalți ani. Voi sta și cu familia mea, cu părinții, surorile, dar și în Ajunul Crăciunului și a doua zi am evenimente, sunt liberă doar o zi. Vom sta în jurul bradului, despachetăm cadouri, liniștit, în familie. Eu abia aștept perioada Crăciunului, pentru că sunt o fană înfocată a preparatelor tradiționale de sărbători. Face mami de toate și abia aștept să mănânc din toate. Aș vrea ca Moșul să îmi aducă anul acesta liniște, cu familia mea, să știu că e toată lumea bine. Iar pe lângă asta, aș vrea să îmi aducă o mașină, sinceră să fiu, un Mercedes, cu ocazia asta poate vede și îmi îndeplinește dorința”, a declarat Ana Maria Mocanu pentru CANCAN.RO.
„Eu întotdeauna am petrecut Crăciunul în familie, am foarte multe amintiri frumoase. Chiar zilele trecute am văzut un clip cu un brad împodobit ca odinioară, cu hârtie creponată. Le-am arătat surorilor mele, pentru că și noi făceam bradul cu hârtie de aceea creponată, pe care o împătuream noi și făceam tot felul de modele. Atunci când eram mică, eu și sora mea, Gabriela, l-am surprins pe Moș Crăciun, nu mai știu exact câți ani aveam și l-am prins pe Moșul lângă brad, în acțiune. Dar nu a recunoscut nimeni nimic, a lăsat cadourile lângă brad și asta a fost. Pentru mine, Crăciunul înseamnă liniște, familie, binecuvântare. Mi-aș dori foarte mult să și ningă, pentru că mie îmi place mult și zăpada și poate va ninge ca în povești”, a mai spus frumoasa dansatoare.