Diana Sar, actrița care a picat casting-ul pentru filmul lui Bromania, rupe tăcerea: ”Am simțit că mi-a picat lumea în cap...”

Diana Sar, actrița care a picat casting-ul pentru filmul lui Bromania, rupe tăcerea: ”Am simțit că mi-a picat lumea în c
📅 2024-10-24

Prezentă la premiera filmului ”Canditatul perfect” în regia lui Alex Coteț, Diana sar recunoaște că a fost și ea la casting pentru fix același proiect, însă astrele nu s-au aliniat în favoarea ei. Așadar, actrița nu a putut fi colegă pe platourile de filmare alături de Bromania, Alex Bogdan sau Jojo. Chiar și așa, are alte motive de bucurie, iar CANCAN.RO le-a aflat.

Diana Sar recunoaște că a venit și a picat casting-ul pentru ”Canditatul perfect”, însă, chiar și așa, a venit să vadă rezultatul final. În cidua faptului că nu a putut face parte din distribuție alături de Bromania, Andi Vasluianu, Jojo și Alex Bogdan, actrița din ”Vlad” s-a prezentat la eveniment pentru a-i susține pe aceștia.

”Am venit să văd filmul. Am fost și eu la casting, dar nu l-am luat, însă am venit acum să-l văd. Am venit oricum, ca să-mi susțin colegii. Am văzut trailer-ul și sunt foarte entuziasmată. Cred că o să ne distrăm!

Mă oftic când pic un casting. Uneori te sună să te anunțe, uneori afli când se postează distribuția și vezi că nu l-ai luat. La primele casting-uri picate era mai rău, știu că la primul picat era un film regizat de Mălăele și am simțit că mi-a picat lumea în cap, pentru că nu l-am luat. După am învățat să trec peste mai ușor, să mă gândesc poate nu a fost momentul potrivit.

În cinema acum este «Zăpada, ceai și dragoste», va urma și partea a treia și în ianuarie. Apoi «Transilvanian Ninja», regizat de Alin Panc. Urmează să joc într-un serial, iar eu voi juca rolul unui psiholog rău”, spune Diana Sar.

Diana Sar a picat casting-ul de la ”Canditatul perfect”.

Actrița din ”Vlad”, tot singură

Deși pe plan profesional lucrurile sunt de partea ei și merg într-o direcție foarte bună, pe plan personal, Diana recunoaște că îi dă tot cu minuc când vine vorba despre relații. Deși iese la întâlniri și este deschisă către o nouă relație, n-a fost să fie!

”În ceea ce privește dragostea, nu este nici măcar o dramă în viața mea, pentru că nu are cu cine. Bate vântul. Este mai degrabă un film mut Am mai ieșit la date-uri, să vedem! Nu e nimic! Am întâlnit o persoană care nu voia relație și mă bucur că am discutat aceste lucruri de la început ”, adaugă actrița PRO TV.

Actrița din ”Vlad” încă își caută dragostea. (SURSA: INSTAGRAM.COM)
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cancan

Poveste fabuloasă cu Raluca Patramă: L-a despărțit de amanta menajeră și de logodnică! I-a anulat nunta cu o petrecere în același local

Raluca Pastramă se află în centrul unor controverse, după ce mai multe detalii din trecutul său au ieşit la iveală. Au curs acuzaţiile din toate părţile, iar disputele care s-au mutat în instanţă par departe […]

Bogdan Vlădău, mai sincer ca niciodată, în primul interviu acordat după divorț: „Lucrurile au luat-o razna complet!” În ce relații a rămas cu Gina Chirilă

Bogdan Vlădău este destul de discret cu viața lui personală și rareori apare în spațiul public pentru a comenta pe marginea subiectelor în care el este personajul principal. De data aceasta însă, fostul model și-a […]

Dezvăluiri uluitoare ale rudelor Daliei, după ce Levent Sali a snopit-o în bătaie! Ce s-a întâmplat în fața judecătorului: ”Tremura toată!”

Sali Levent și Dalia, femeia pe care a agresat-o în mașină, s-au întâlnit în instanță în urmă cu o zi, acolo unde tânăra a solicitat ordin de protecție. Puștoaica de 19 ani este terorizată de […]

Alex Ashraf face dezvăluirea: Oana Zăvoranu i-a dat daună totală! I-a vândut Porsche-ul cu tot cu 300.000 € ascunși sub scaun!

Alex Ashraf a rămas interzis atunci când s-a trezit fără mașină! Oana Zăvoranu i-a vândut-o cu 25.000 de euro, dar nu a știut că economiile soțului ei se află chiar sub unul dintre scaunele Porsche-ului: […]

A ”lovit” cu amanta de două ori! Dezvăluiri suculente făcute de Oana Zăvoranu și Alex Ashraf: cum și-a dat soțul afară din casă cu Poliția și bodyguarzii! Turnat ”Queridei” cu microfoane în casă și mașină

CANCAN.RO v-a prezentat culisele amantlâcului în care a fost prins Alex Ashraf, acum, vine cu partea a doua! Veți afla cum și-a dat ”Querida” de două ori soțul afară din casă, cum și-a chemat el […]

Cum arată ucigașul Andreei, studenta la Medicină de la Timișoara, la șase luni de la crimă. Pentru prima dată de la tragedie, părinții fetei au stat față în față cu el. Declarații exclusive

La aproximativ șase luni de când fiica lor a fost ucisă, părinții Andreei Morega au stat pentru prima dată față în față cu criminalul. Soții Morega și Mirel Dragomir s-au întâlnit într-o sală de tribunal. […]

Bomba de la Arad, detonată și în relația Laurei Crișan! Presupusul ei iubit, complicele atentatului, o șantaja și avea antecedente penale! Bărbatul a mai fost condamnat

După trei ani de mister, adevărul iese la iveală: Laura Crișan, fiica lui Ioan Crișan, este acuzată că a orchestrat asasinarea propriului tată! Complicii săi, Horodinca Adrian Bogdan și Bulbuc Sebastian, au fost reținuți pentru […]

Diana Sar, actrița care a picat casting-ul pentru filmul lui Bromania, rupe tăcerea: ”Am simțit că mi-a picat lumea în cap…”

Prezentă la premiera filmului ”Canditatul perfect” în regia lui Alex Coteț, Diana sar recunoaște că a fost și ea la casting pentru fix același proiect, însă astrele nu s-au aliniat în favoarea ei. Așadar, actrița […]

Marele compozitor dă de pământ cu „Vocea României”. Horia Moculescu nu vrea să audă de show-ul de la ProTV: ”O emisiune făcută pentru juriu, nu despre talente!”

La vârsta de 87 de ani, marele compozitor Horia Moculescu își exprimă opiniile fără ocolișuri, chiar dacă nu mai este activ în showbiz. El recunoaște talentul atunci când este evident, dar nu ezită să critice […]

Şi-a făcut praf colegele de breaslă, iar acum… Claudia Ghiţulescu primeşte replica usturătoare: „Vrea să o scoatem noi, artistele mari, la suprafață”

Saveta Bogdan își spune părerea despre întreaga situație care a zguduit lumea folclorului românesc în ultima perioadă. Protagonistele sunt Elena Merișoreanu și Claudia Ghițulescu, care se pare că sunt la cuțite! Cutia Pandorei a fos...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.