În celelalte zone, s-ar putea să picure, iar în a doua parte a zilei, în sud şi în sud-est, apare şi soarele. Maximele pleacă de la 1 grad în Transivania şi vor ajunge până la 10 grade în regiunile sudice.
Vrema în fiecare regiune
Vedem cum va arăta vremea în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici, găsim înnorări dar şi perioade însorite în a doua parte a zilei. Temperaturile cresc faţă de ieri. La amiază se ating cel mult 10 grade.
Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, acum dimineaţă este ceata, dar mai târziu vedem şi soarele. Se încălzeşte uşor şi se ating 8 grade.
În nordul Moldovei şi în Bucovina se anunţă atmosfera închisă, ceaţă în multe zone şi poate câţiva stropi de ploaie. Temperaturile puţin mai ridicate decât ieri, se opresc la 7 grade.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, avem o zi mohorâtă cu mulţi nori şi precipitaţii slabe, sub formă de ploaie şi lapoviţă. Se mai încălzeşte puţin faţă de ieri şi se ating cel mult 4 grade.
În ţinuturile vestice, dimineaţa în zonele de câmpie, avem ceaţă, apoi cerul rămâne acoperit de nori şi mai vin ceva precipitaţii slabe pe suprafeţe restrânse. La munte, la altitudini mari va ninge slab iar temperaturile urcă până la 4 grade la Deva şi la Reşita.
În Transilvania, în primele ore ale zilei, este foarte frig mai ales în depresiuni, iar în unele zone a apărut ceata. Înnorările persistă toată ziua şi e posibil să plouă slab sau să cadă un pic de lapoviţă. Se încălzeşte uşor şi se ating 5 grade la Albă Iulia, Sibiu şi la Sfântu Gheorghe.
În Oltenia, găsim vreme mai bună, apare puţin şi soarele însă acum dimineaţa sunt condiţii de ceaţă. Temperaturile mai ridicate decât ieri vor ajunge până la 10 grade.
În ţinuturile sudice, vor fi înnorări dar şi perioade cu soare pe parcursul zilei. Dimineaţă este ceaţă în unele zone şi se încălzeşte uşor.
Vremea în Bucureşti
În Bucureşti, miercuri mai sunt ceva înnorări şi ceaţă la începutul zilei, când s-ar putea să picure, dar în a doua parte a zilei norii se împrăştie treptat. Temperaturile rămân ridicate pentru această dată şi după prânz se vor înregistra în jur de 8 grade. La noapte se răceşte, iar spre dimineaţă minimă va ajunge la minus 1 grad.
Vremea la Munte
La munte, miercuri se răceşte. În Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali, vin precipitaţii mixte, iar la altitudini de peste 1400 de metri, ninge slab şi trecător. Vântul devine mai insistent în zonele de creastã.