În 2020, o sondă spaţială construită de NASA, Osiris-Rex, a prelevat 120 de grame de regolit - un strat de praf şi pietriş - de pe acel asteroid, care se afla pe atunci la o distanţă de 300 de milioane de kilometri de Terra.
Apoi, sonda a eliberat în 2023 preţioasa sa încărcătură într-o capsulă bine sigilată. Acea manevră le permite cercetătorilor să studieze materia recoltată fără să rişte o contaminare atmosferică.
O primă analiză rapidă a confirmat prezenţa unor "cristale de apă şi de carbon, două dintre elementele aflate la originea vieţii", a declarat atunci cu multă bucurie Bill Nelson, administratorul NASA.
Însă asteroidul Bennu conţine de fapt mult mai mulţi compuşi decât cei care pot fi găsiţi pe Terra.
Diversitatea materiilor organice identificate în eşantioanele prelevate "este incompatibilă cu biologia terestră", potrivit unui prim studiu publicat în revista Nature Astronomy şi realizat de un astrobiolog de la NASA, Daniel Glavin, şi colegul său astrochimist, Jason Dworkin.
Bennu conţine aminoacizi, inclusiv paisprezece dintre cei douăzeci care sunt utili pentru proteinele prezente în formele de viaţă de pe Pământ, precum şi cele cinci baze care alcătuiesc ADN-ul şi ARN-ul care însufleţesc toate fiinţele vii.
Elemente specifice vieții care nu se regăsesc și pe Pământ
Descoperirea pare să susţină ipoteza unei contribuţii extraterestre la apariţia vieţii pe Terra. Totuşi, acest lucru nu exclude posibilitatea ca viaţa să îşi aibă originea în oceanele primitive sau chiar în atmosfera planetei noastre.
Analiza a dezvăluit, de asemenea, prezenţa unor aminoacizi foarte rari sau chiar inexistenţi pe "Planeta Albastră" şi a câtorva mii de forme de compuşi azotaţi.
Întrebarea legată de modul în care aceşti compuşi au fost creaţi rămâne în suspans, însă nu şi cea legată de originea lor, ceea ce înseamnă căutarea "părintelui" lui Bennu, potrivit celui de-al doilea studiu, publicat în revista Nature.
Acest asteroid, o adevărată grămadă de moloz, s-ar fi format în urmă cu mai puţin de 65 de milioane de ani dintr-un corp ceresc mult mai masiv, a cărui origine datează din primele veacuri ale Sistemului Solar, în urmă cu 4,5 miliarde de ani.
"Ştim de acum că ingredientele brute ale vieţii se combină în moduri interesante şi complexe în interiorul părintelui lui Bennu", a declarat Tim McCoy, curatorul colecţiilor de minerale de la Muzeul Naţional de Istorie Naturală al Statelor Unite şi totodată principalul autor al studiului, citat de instituţia pentru care lucrează.
Săruri de pe Bennu, găsite în lacurile uscate de pe Terra
Studiul, la care au participat numeroase laboratoare internaţionale, anunţă descoperirea unor săruri minerale - compuşi anorganici, şi ei esenţiali pentru viaţă, care nu au fost niciodată observate până acum în eşantioane extraterestre.
Cercetarea explică prezenţa lor prin evaporarea buzunarelor de apă pe care le conţinea asteroidul-părinte al lui Bennu.
Este un punct de vedere crucial, subliniat şi de profesorul Yasuhito Sekine, de la Universitatea din Tokyo, într-un articol ce însoţeşte studiul publicat în revista Nature.
Apa asteroidului "ar fi avut compuşi organici şi anorganici ce au suferit reacţii pentru a forma molecule biologice", indispensabile pentru apariţia vieţii.
Iar aceste reacţii "ar fi putut fi induse prin evaporarea apei interstiţiale", a precizat profesorul Sekine.
Rezultatul sunt "sărături" similare crustelor de sare găsite în lacurile uscate de pe Terra. Eşantioanele de pe Bennu conţin, de exemplu, şase minerale care se găsesc în lacul uscat Searles din California.
Descoperirea a fost posibilă "prin analiza eşantioanelor direct colectate de pe asteroid, apoi conservate cu mare grijă", a precizat profesorul Sekine.
Sărături de pe Bennu, detectate și pe alte corpuri cerești din Sistemul Solar
Probele au fost păstrate într-o atmosferă de azot, excluzând orice umiditate nocivă pentru compuşii volatili.
Descoperirea este cu atât mai importantă cu cât "sărăturile sunt medii în care viaţa a putut să evolueze sau ar putea să persiste în Sistemul Solar", remarcă autorii studiului.
La fel ca în cazul sărăturilor a căror prezenţă a fost detectată pe Enceladus, o lună a lui Saturn, sau pe planeta pitică Ceres, în centura de asteroizi situată între planetele Marte şi Jupiter.
Acestea sunt ţinte predilecte pentru viitoarele misiuni de explorare spaţială, potrivit autorilor studiului, citaţi într-un comunicat de presă.
Printre aceştia s-a aflat şi Sara Russell, profesoară de ştiinţe planetare la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, care a salutat "progresul imens în înţelegerea şi evoluţia asteroizilor precum Bennu şi modul în care aceştia au putut să ajute Terra să devină locuibilă".