Elena Lasconi: Statul român ne datorează răspunsuri privind anularea alegerilor prezidenţiale

Elena Lasconi: Statul român ne datorează răspunsuri privind anularea alegerilor prezidenţiale
📅 2025-01-09

"Acum fix o lună, alegerile prezidenţiale din România erau anulate. Nici astăzi nu ştim exact de ce! Decizia CCR de acum o lună ne-a împărţit în două tabere: unii care au răsuflat uşurat şi spun că era singura soluţie pentru a păzi democraţia şi noi, ceilalţi, cei care au atras atenţia că am avut de-a face cu un gest brutal, contrar democraţiei şi care poate avea efecte majore pe termen lung", a scris Lasconi pe Facebook.

În opinia acesteia, "statul român ne datorează răspunsuri şi nu le-a dat nici după o lună".

Ea arată că în prezent nu există un calendar pentru organizarea unor noi alegeri prezidenţiale.

"Avem nevoie să ştim de ce au fost anulate alegerile. Dacă s-a întâmplat ceva atât de grav încât a fost anulat un scrutin prezidenţial, cum de nimeni nu e vinovat cu nimic? Cum de nu avem responsabili pentru asta? Klaus Iohannis şi cei de la vârful statului român ne datorează explicaţii. Nici azi nu avem fixat un calendar pentru alegeri", scrie Lasconi.

Lasconi face referire la preşedinţii PSD şi PNL.

"Mă întreb de ce, în condiţiile în care de fiecare dată când am stat faţă în faţă cu Marcel Ciolacu şi cu Ilie Bolojan, au spus răspicat că aceste alegeri sunt o prioritate pentru România. Mi-au cerut mie să mă retrag din această cursă. Asta a fost, de fapt, prioritatea lor! Am spus-o şi o repet: nu a fost şi nu este despre mine. Este despre noi toţi! Democraţia este fragilă şi trebuie apărată în fiecare zi. Orice derapaj are consecinţe", subliniază Elena Lasconi.

În acest context ea le cere "celor care şi-au asumat această decizie fără precedent să iasă şi să ne explice tuturor ce joc au făcut".

"Să explice, să ne ceară scuze şi să plece. România nu este o moşie pe care ei sunt vătafi! România este un stat democratic, în care cetăţenii merită respect!", completează preşedinta USR.

Curtea Constituţională a decis, pe 6 decembrie, anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidenţiale.

Practic, în urma acestei decizii, au fost anulate rezultatele din primul tur, iar alegerile prezidenţiale se reiau de la zero.

Calendarul acestui nou scrutin urmează să fie stabilit de Executiv. 

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Un elev de 14 ani a fost înjunghiat de un coleg, într-o şcoală din Târgu Jiu. Victima a fost transportată la spital

Un elev de clasa a VIII-a a fost transportat la spital după ce a fost înjunghiat de un coleg de clasă joi, în timpul unei pauze şcolare, incidentul având loc la Liceul cu Program Sportiv din Târgu Jiu.

Președintele Poloniei a cerut Guvernului să nu-l aresteze pe Netanyahu dacă vine la evenimente comemorative de la Auschwitz

Președintele polonez Andrzej Duda a făcut apel la guvernul țării cu o cerere de a garanta șederea nestingherită a premierului israelian Benjamin Netanyahu în țară.

Londra refuză „să condamne” afirmaţiile lui Trump despre Groenlanda şi canalul Panama

Ministrul de externe britanic, David Lammy, a refuzat joi "să condamne" declaraţiile preşedintelui american ales Donald Trump, care şi-a reiterat marţi planurile expansioniste asupra Canalului Panama şi Groenlandei.

Cod galben de inundaţii pe râuri din 5 judeţe, până sâmbătă dimineaţa. Anunțul hidrologilor

Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de vineri până sâmbătă dimineaţă, pe mai multe râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Bihor şi Alba.

Amenzi de 1,7 milioane de lei, date de ANPC în perioada sărbătorilor de iarnă. Val de nereguli la cazări și în restaurante

În perioada sărbătorilor de iarnă, ANPC a dat amenzi în valoare de 1,7 milioane de lei, pentru o sumedenie de nereguli găsite în spații de cazare sau în restaurante.

O femeie din Iași s-a îndrăgostit online de un soldat american, căruia i-a trimis 7.000 de dolari. Cine era de fapt bărbatul

O femeie din Iași a pierdut 7.000 de dolari după ce a fost păcălită de un escroc sentimental pe rețelele sociale.

Un depozit petrolier din Rusia, în flăcări pentru a doua zi după un atac ucrainean

Un incendiu continua joi, pentru a doua zi consecutiv, la un depozit petrolier din Engels, în regiunea Saratov, lovit cu o zi în urmă de drone ucrainene, ca ripostă - potrivit Kievului - la bombardamentele asupra Ucrainei, relatează France Presse.

Doi copii care se aflau în cantonament la Sovata au sunat la 112, spunând că sunt în pericol. Ce au aflat ulterior polițiștii

Un instructor de schi aflat în cantonament la Sovata cu un grup de sportivi şi o mamă au primit amenzi pentru alertarea falsă a serviciului de urgenţă, după ce doi copii aflaţi în grija lor au sunat din joacă la 112.

Noi detalii despre starea de sănătate a femeii din Bihor infectată cu HMPV, virusul care se răspândește în China. Anunțul DSP

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor a informat, joi, că pacienta internată la Spitalul Judeţean cu metapneumovirus uman (HMPV) este în stare stabilă şi că nu se efectuează anchetă epidemiologică, fiind un virus obişnuit.  

Administratori de baruri, barmani și ospătari, trimiși în judecată după ce au jefuit turiști beți în Centrul Vechi

Administratori de baruri, barmani, ospătari și angajate hostess au fost trimiși în judecată de procurori sub acuzația că îmbătau turiști străini veniți în două localuri din Centrul Vechi al Capitalei, după care îi jefuiau sau le goleau conturile bancare.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.