Atacul a avut loc la un depozit de produse cosmetice din New Albany, lăsând în urmă un mort şi cinci răniţi, care au fost transportaţi la spital, a declarat Greg Jones, şeful poliţiei oraşului.
"Nu avem niciun motiv să credem" că această persoană "reprezintă o ameninţare generală pentru societate", a spus el în faţa presei.
"Se pare că este un atac ţintit", a adăugat el, precizând că poliţia a evacuat aproximativ 150 de persoane şi că a fost găsită o armă de foc în depozit.
"Este o tragedie. Acest lucru s-a întâmplat (înainte) peste tot în Statele Unite, am sperat că nu se va întâmpla niciodată aici", a spus Jones.
Cu mai multe arme de foc decât locuitori, Statele Unite au cea mai mare rată a mortalităţii cu arme dintre toate ţările dezvoltate.
Atacurile armate sunt un flagel recurent pe care administraţiile succesive nu au reuşit până acum să-l oprească, mulţi americani rămânând foarte ataşaţi de armele lor.